Ce boli ascund zgomotele pe care le face corpul tău

De Consuela Stratulat, pe

Sunetele involuntare pe care le scoţi ar putea fi un semnal pe care ţi-l dă corpul tău că ceva nu funcţionează bine. Învaţă să interpretezi zgomotele pe care organismul tău le face.

Sforăitul este un zgomot care apare în timpul somnului, când respiri. Spray-urile nazale şi plasturii ajută, dar specialiştii susţin că mai bine ai încerca să scapi de câteva kilograme. Dacă te trezeşti brusc, gâfâind şi transpirând, ori te simţi obosită în timpul zilei, ar trebui să mergi la medic. Ai putea suferi de apnee, care blochează respiraţia şi creşte riscul apariţiei diabetului sau accidentelor celebrale.

Pocnituri ale genunchilor şi gleznelor

Aceste sunete rerezintă rezultatul a trei factori: tendoanele lovesc articulaţiile, au loc schimburi de fluide, care duc la apariţia unor bule de gaz, ori articulaţiile se deplasează uşor în timpul mişcării. Ar trebui să mergi la medic dacă apare durere, umflătură sau simptomele te împiedică să mergi sau să faci exerciţii fizice. Durerea de genunchi ar putea proveni de la un menisc rupt, iar cea de gleznă ar putea fi primul simptom de artrită sau de afecţiuni ale tendonului. Aceste zgomote nu sunt comune pentru persoanele tinere, dar dacă, totuşi, le ai, aşteaptă-te să se înrăutăţească cu vârsta.

Mârâitul stomacului

Zgomotele care se aud în stomacul tău provin de la intestinele care se strâng. Între mese, tractul gastrointestinal trece printr-o serie de contracţii intense şi zgomotoase, absorbind resturile care nu s-au digerat. Nu reprezintă un semnal că este timpul să iei o gustare, aşa că, dacă nu îţi este foarte foame, abţine-te până la următoarea masă. Adresează-te specialistului dacă tulburările intestinale sunt însoţite de durere sau dacă auzi un lichid plimbându-se prin stomac, când te apeşi pe burtă. În cazuri rare, intestinele se pot contracta prea mult sau prea puţin sau ai putea suferi o obstrucţie intestinală, caz în care ai nevoie de operaţie.

Pocnituri ale maxilarului

Dacă zgomotul este puternic şi ascuţit, articulaţia temporo-mandibulară ar putea să nu mai fie aliniată corect, însă aceasta nu este neapărat o problemă, spun specialiştii. Ar trebui să mergi la medic dacă fălcile tale se încleştează sau nu le mai poţi deschide sau închide complet. Iar dacă îţi strângi dinţii în somn, caută să porţi un aparat protector, pentru că altfel îţi vei deteriora articulaţiile maxilarului. Dacă simţi că ceva este în neregulă cu această parte a corpului tău, evită guma de mestecat sau alimentele precum covrigii, caramelele sau friptura.

Un şuierat uşor care provine din nas

Acest zgomot apare când aerul trece printr-un spaţiu prea mic din nasul tău. De cele mai multe ori, este un semn că ai nasul plin şi ar trebui să îl sufli, dar dacă nu îţi trece, foloseşte picături nazale. Mergi la medic dacă şuieratul apare imediat după un traumatism. Când te loveşti sau îţi cureţi nasul cu prea mult zel, îţi poţi perfora membrana care înveleşte peretele ce îţi desparte nările şi ai putea avea nevoie de operaţie. În acest caz, chirurgul va folosi o bucată de cartilaj din altă zonă – precum urechea – pentru a-l pune pe rană.

Bâzâitul sau şuieratul din urechi

Un şuierat sau bâzâit în urechi, care începe brusc şi se termină repede, este cunoscut ca acufenă şi are loc, de fapt, în capul tău. Creierul interpretează greşit semnalele electrice precum zgomotul şi apare acest sunet. Mergi la doctor dacă bâzâitul este continuu şi apare într-o singură ureche, pentru că ar putea fi primul semnal al unei infecţii. De cele mai multe ori, însă, nu există o cauză pentru acest sunet şi nici un tratament. În această situaţie, medicul recomandă consiliere, pentru a învăţa să trăieşti cu şuieratul pe care îl auzi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter