Cum să-ţi masezi colonul ca să ai un tranzit perfect

De Diana Zagrean, pe Ultimul update Vineri, 16 ianuarie 2015, 22:07

Detoxifierea colonului este un proces de durată şi necesită răbdare, o dietă echilibrată şi timp. Dacă vrei să îţi ajuţi colonul leneş să se pună la treabă, o poţi face prin masaj. Vezi cum să-ţi masezi colonul ca să ai un tranzit perfect.

Masajul anti constipaţie, cel mai natural remediu

În loc să iei pastile şi să îndeşi supozitoare pentru a scăpa de constipaţie, încearcă câteva mişcări de relaxare şi masaj pentru colonul tău blocat.
1. Începi de lângă apendice, pe partea dreaptă-jos a abdomenului şi apasă uşor în mişcări circulare.
2. Nu schimba ritmul şi direcţia în care aplici mişcări circulare, dar urcă încet spre coaste.
3. Continuă mişcările circulare spre stânga, până ajungi fix sub ultima coastă din partea stângă.
4. Continuă mişcările circulare în jos, până în zona inghinală din stânga.
5. Repetă câteva minute şi ar trebui să simţi că blocajul s-a mai eliberat şi poţi merge la toaletă să îţi încerci norocul.
Mişcările din partea dreaptă sunt menite să atingă unul din principalele sfinctere, care controlează tranzitul intestinal prin colon. De obicei, în acest cot al intestinului se întâmplă să apară blocaje, iar mişcările circulare ajută la detensionare şi la împingerea conţinutului spre ieşire.
Sursa foto abdomen femeie mişcări: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter