Au fost create lentilele de contact care vindecă globul ocular

De Ioana Tătaru, pe
Să tratezi zone ale corpului atât de delicate precum globul ocular nu este deloc simplu! Tocmai de aceea se caută în permanență noi soluții și tratamente. De curând, s-a găsit o nouă rezolvare, care promite să revoluționeze tratamentul pentru această zonă a corpului: lentilele terapeutice care acționează precum un plasture-medicament pentru ochiul bolnav.

Nu sunt niște lentile de contact obișnuite, pentru că includ celule de la donator, rămase după transplanturile de cornee. Astfel de celule, numite (L-MSC), ajută ochiul suferind să se vindece singur, (după un accident, de exemplu), arată Science Alert. Partea bună a acestui tratament e că poate fi disponibil la scurt timp de la sosirea în spital a pacientului cu o rană la nivelul ochiului. Un astfel de tratament este și mai ieftin, dar și mai ușor de aplicat decât cele disponibile în prezent, arată un raport publicat recent de către cercetătorii de la Universitatea Tehnologică din Queensland, Australia.

Lentilele sunt potrivite pentru vindecarea ulcerului cornean

O astfel de terapie este potrivită, de exemplu, pentru vindecarea ulcerului corneei, a explicat unul dintre autroii studiului, Damien Harkin. În plus, poate fi eficientă în situațiile în care terapiile convenționale nu funcționează.

Lentile de contact

Și în momentul de față se folosesc lentile de contact medicinale, una dintre situațiile utilizate fiind după operație. Acestea sunt mai mari decât cele obișnuite și sunt prevăzute cu un rezervor pentru lichid între cornee și lentila propriu-zisă. În prezent, se folosesc „bandaje” din membrane amniotică provenind din placenta umană. Sun eficiente doar în anumite cazuri și nu sunt tocmai la îndemână, putând dura o vreme până ce pacientul își primește tratamentul. De asemenea, tot în materie de „lentile inteligente”, merită menționate lentilele care monitorizează nivelul de glucoză din lacrimi. Acestea sunt încă în teste.

Citește și: „3 metode pentru a scăpa de aspectul ochilor obosiți”

„Ce s-a întâmplat cu o tânără după ce și-a tatuat globul ocular”

Sursă: Sciencealert.com

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter