Alimentele care menţin inima sănătoasă

De Erika Chivu, pe

Bolile de inimă sunt printre cei mai mari duşmani ai femeilor. Află ce alimentaţie ne recomandă cardiologii pentru prevenirea acestor afecţiuni. „Bolile cardiovasculare sunt principala…
… cauză de deces, internare în spital şi handicap fizic la nivelul populaţiei adulte şi vârstnice din Europa”, anunţă Societatea Română de Cardiologie (SRC).

55% dintre decesele înregistrate în rândul femeilor europene sunt provocate de o suferinţă a inimii sau a sistemului cardiovascular, în condiţiile în care aceste afecţiuni se pot preveni relativ uşor, printr-un mod de viaţă sănătos, chiar şi de cei care au cardiaci în familie.

Dacă vrei să-ţi protejezi inima, unul din cele mai importante lucruri pe care le poţi face este să-ţi controlezi alimentaţia. Puţini dintre noi îşi dau seama cât de periculoase sunt alimentele pe care le consumăm în mod curent şi cât de mult bine ne poate face o dietă corectă.

Grăsimile pot să te ucidă sau, din contră, pot să te salveze. Depinde pe care le alegi mai des. Societatea Română de Cardiologie recomandă ca majoritatea grăsimilor pe care le consumăm să fie mono şi polinesaturate.

Grăsimi mononesaturate conţine uleiul de măsline şi nuci, dar şi fructul de avocado. Grăsimi polinesaturate găseşti din plin în uleiul de floarea sorelui, porumb sau soia şi în peşte. Speciile de peşte recomandate sunt: somonul, heringul, scrumbia, sardinele, păstrăvul şi tonul proaspăt, care sunt bogate în acizi graşi omega-3. Peştele se consumă cel puţin de două ori pe săptămână.

În schimb, cardiologii români ne recomandă să evităm untul, untura, carnea de porc grasă, pieliţa de la pui, cartofii prăjiti, gogoşile, biscuiţii şi mâncarea de tip fast food.

Sarea este un alt duşman al inimii. Conform SRC un român consumă, în medie, 20 de grame de sare pe zi, când organismul are nevoie doar de 3,5-5 grame. Sarea, prin sodiul pe care îl conţine duce la creşterea tensiunii arteriale.

Acelaşi efect îl are şi alcoolul, care măreşte riscurile unui accident vascular cerebral. Dacă depăşeşti 400-500 mililitri de vin pe zi sau trei doze de bere, inima ta este în pericol. În schimb, „consumul uşor sau moderat de alcool (250-350 ml vin pe zi) nu este contraindicat pentru aparatul cardio vascular.”, ne liniştesc specialiştii, care recomandă un pahar de vin roşu în locul altor băuturi.

Fructele şi legumele proaspete şi cerealele integrale sunt printre cele mai sănătoase alimente, conform specialiştilor. Ei nu menţionează ce cantitate este indicată, dar ştim deja că, la o masă, jumătate din farfurie ar trebui să fie plină cu legume, iar fructele sunt cele mai sănătoase gustări, între mese. Lactatele au multe beneficii, însă cardiologii le recomandă doar pe cele degresate, cu maxim 1% grăsime.

În afară de aceste recomandări, pe care cardiologii le fac deja de ani buni, studiile mai noi au descoperit şi alte alimente utile în lupta cu bolile de inimă.

Se pare că ceaiul verde protejează sistemul cardiovascular reducând ateroscleroza. Studiul realizat în 2009 a arătat că un consum regulat de ceai verde este asociat cu o reducere de 38% a riscului de ateroscleroză.

Un nivel crescut al vitaminei D în sânge poate să prevină riscul unui infarct, iar beneficiile sunt mari, inclusiv pentru cei tineri şi sănătoşi, care nu au suferit niciodată de afecţiuni ale inimii. Cei care au o carenţă de vitamina D au şanse cu aproape 80% mai mari să sufere un accident vascular cerebral.

Un alt studiu a arătat că suplimentele cu vitamina K2 sau consumul unei cantităţi mari de legume verzi ar micşora cu 10% riscul bolii coronariene. Vitamina K2 se găseşte în ouă, ficat, brânzeturi fermentate.

Pe lângă alimentaţia corectă, cardiologii recomandă cât mai multă mişcare, renunţarea la fumat şi evitarea stresului.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter