10 relaţii pe care orice femeie le are

De Stela Moisescu, pe

Mama îmi spunea că e puţin probabil ca prima iubire să fie şi ultima, dar că orice poveste de dragoste este unică şi are farmecul ei. Timpul a trecut şi i-a confirmat spusele.
Ai remarcat şi tu că relaţiile de cuplu vin în diferite forme, iar felul în care te face să te simţi un partener diferă de la relaţie la relaţie.

Aşadar, merită să experimentezi următoarele 10 tipuri de legături amoroase. Pe unele le-ai trăit deja şi îţi vor trezi nostalgia, în timp ce altele te vor intriga!

1. Prima iubire

Ce vremuri! Primii fluturaşi în stomac, primul sărut, primele atingeri, primele jurăminte de iubire… prima dată. Pentru multe dintre noi primul bărbat a însemnat şi prima dezamăgire, dar odată ce lacrimile ni s-au uscat de pe obraji am învăţat să ne amintim cu drag şi de părţile bune şi de cele rele ale primei iubiri.

2. Iubirea de-o vară

O legătură pasageră în timpul vacanţei te va face să te simţi mai liberă ca niciodată. Ce contează că te întorci acasă fără el? Idila cu bărbatul misterios va fi la fel de exotică precum destinaţia. Profită de razele soarelui în braţele sale şi nu te gândi la ziua de mâine.

3. Relaţia cu „băiatul rău”

Legătura cu un bărbat dur şi inabordabil îţi va oferi ceva fiori, căci el te instigă la vânătoare. Într-un final vei obosi să alergi după acest băiat rău şi vei realiza că nu este aşa de plăcut să fii tratată îndoielnic. Orice femei ar trebui să aibă o astfel de relaţie totuşi, măcar pentru a-i aprecia mai apoi pe acei tipi de treabă.

4.  Relaţia cu un bărbat mai în vârstă

Ce dacă e divorţat, iar aspectul lui fizic nu se mai bucură de vigoarea de altă dată? Este matur, sofisticat, ştie cum să te ducă la orgasm, iar mai apoi să poarte o conversaţie plină de substanţă. Spre deosebire de tipii tineri care nu ştiu ce vor, bărbatul mai în vârstă ştie şi cum să obţină ceea ce doreşte.

5. Aventura de-o noapte

Secretul unei aventuri de-o noapte reuşite este un partener sexy şi zero inhibiţii sau remuşcări. Poţi să te pierzi în moment, să te simţi încrezătoare şi liberă în braţele unui bărbat abia cunoscut, fără să-i dai sau să-i ceri numărul de telefon. Uneori, o distracţie de moment este exact ceea ce îţi lipseşte pentru a fi fericită. Doar pentru că nu eşti în căutarea unei relaţii serioase nu înseamnă că trebuie să te privezi de contactul fizic cu alt bărbat.

6. Relaţia la distanţă

Scrisorile de dragoste, conversaţiile interminabile la telefon sau pe internet, plus anticiparea momentului în care vă veţi revedea… simţi deja un gol în stomac? Până într-un punct relaţiile la distanţă au ceva magic, care te ţine în priză. Totuşi, ai grijă ca nu cumva să construieşti în tot acest timp o imagine idealizată a iubitului tău de peste mări şi ţări.  

7. Relaţia cu un „frângător de inimi”

A fost cel mai popular băiat în liceu, iar în prezent majoritatea femeilor întorc capul după el pe stradă. E clar, frângătorul de inimi este obişnuit cu atenţia feminină şi se plictiseşte uşor de atenţia constantă a unei singure femei. Aşa că frânge inimă după inimă, inclusiv pe a ta. Totuşi, dacă nu te implici, îl poţi vedea pe frumuşel ca pe un bărbat trofeu, care, măcar, îţi va fi ridicat încrederea în tine.

8. Relaţia cu un bărbat indisponibil

Nu, nu vorbesc neapărat despre cei cu verighetă, cât despre cei independenţi, care se declară burlaci convinşi. Cunoşti povestea… ţi-a spus de la început să nu te îndrăgosteşti de el, căci nu se va implica emoţional. Tu i-ai răspuns că eşti capabilă să ai doar o idilă cu el, dar în secret ţi-ai propus să-i dărâmi acestui bărbat indisponibil zidul cu care s-a înconjurat. Cel mai probabil nu vei reuşi, dar încercarea va fi cel puţin incitantă.

9. Relaţia cu un bun prieten

El te-a văzut în cele mai jenante situaţii: în timpul unei mahmureli sau fără machiaj. Îţi ştie obiceiurile enervante, dar şi defectele sau eşecurile pe care le-ai avut. Cu toate acestea este dornic să joace în viaţa ta rolul de iubit. La rândul tău, îl cunoşti la fel de bine. De aceea, relaţia cu el este pe cât se poate de intimă şi confortabilă pentru amândoi. Singurul risc îl ştii: destrămarea relaţiei poate însemna şi destrămarea unei prietenii trainice.

10. Relaţia cu sufletul tău pereche

Toate relaţiile de mai sus te pregătesc pentru cireaşa de pe tort: relaţia cu EL! Orice femeie îşi caută în secret sufletul pereche, acel bărbat cu care discută despre orice, faţă de care simte o atracţie magnetică şi alături de care se vede îmbătrânind fericită. Dacă l-ai găsit pe alesul inimii tale, nu te culca pe-o ureche. Orice relaţie are nevoie de atenţie, pentru a rămâne una armonioasă.

E momentul să te foloseşti  de fostele experienţe, din care ai mereu câte ceva de învăţat. În viata ta amoroasă nu lăsa loc regretelor, ci doar lecţiilor de iubire, pe care le vei aplica la un moment dat cu succes.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter