Ce gândesc bărbaţii în funcţie de felul în care flirtezi

De Raluca Cristea, pe Ultimul update Joi, 01 iunie 2017, 16:16

Cum poţi să deţii controlul când vrei să seduci un bărbat? Flirtând în funcţie de reacţia pe care vrei să i-o provoci! Află mai multe!

Chiar când abia te-a cunoscut, dacă îl atragi, deja îşi face fel şi fel de gânduri cu tine. Pe scurt, fantezii. Fanteziile sunt alimentate de gesturile tale şi de semnalele subtile pe care i le trimiţi. Deci, cu fiecare gest al tău de flirt, îl apropii sau îl îndepărtezi.

 

Când îţi aranjezi bluza, breteaua sau pantoful

Un umăr dezgolit, o rochie lungă prin care îţi poate ghici lungimea şi forma picioarelor, o bretea lăsată să cadă şi încălţămintea în care îţi poate observa pielea şi pedichiura îngrijită… Sunt detalii aparent nevinovate, dar care în mintea unui bărbat capătă un cu totul alt sens. Umărul dezgolit sau breteaua îl fac să se gândească cum te-ar săruta peste tot, forma picioarelor şi pedichiura îl trimit cu gândul la poziţii sexuale în care îl cuprinzi cu picioarele sau te ţine el de picioare. Dacă mai are şi un fetiş pentru tălpi, să te miri cum de nu sare pe tine!

Când te joci cu părul

Trebuie să ştii deja că jocul cu o şuviţă de păr are efect erotic asupra bărbatului de lângă tine. Mai ales dacă adaugi şi o privire pe sub gene. Oricum, ai nevoie să ştii că, atunci când te joci cu şuviţa de păr în sus, el se gândeşte la cum te-ar săruta pe gât şi pe spate. Dacă te joci şi cobori şuviţa trăgând uşor de ea, se gândeşte la sex oral sau normal în care te ţine de cap sau te trage de păr.

Când aplici rujul sau te uiţi la buzele tale într-o oglindă

Când îţi scoţi oglinda ca să împrospătezi rujul şi rotunjeşti gura poţi fi sigură că ai făcut unul dintre cele mai erotice gesturi. Nu prea există bărbat care să nu se gândească la sex oral în momentul respectiv, la fel cum roşul atrage cel mai mult bărbaţii ca şi culoare de ruj. Mai mult decât atât, pentru unii bărbaţi buzele sunt corespondente labiilor şi există studii care spun că, culoarea naturală a buzelor unei femei este aceeaşi cu cea a labiilor ei.

Când te înclini să îi şopteşti ceva

Dacă îţi place foarte mult un bărbat devii dintr-odată implicată, mai atentă cu aspectul tău fizic, sexy şi dornică de aventură. Dacă ai încredere în tine, atunci trebuie să faci mişcarea asta: când vorbeşti cu el, fie ţii pieptul în faţă şi stai foarte aproape de el, fie te apropii şi îi vorbeşti lângă ureche. Dacă te apropii cu buzele de gât sau ureche şi îţi simte respiraţia, se gândeşte la sex sau la poziţii sexuale cu penetrare de la spate.

Când porţi o şapcă şi părul prins în coadă

Dacă porţi o şapcă şi o tragi pe ochi, el îţi vede doar buzele, ceea ce i se pare foarte sexy, mai ales dacă au o formă frumoasă sau sunt bine rujate. Efectul este acelaşi cu cel al purtării unei măşti. Coada pe care o laşi să iasă din şapcă îl face să se gândească la partide de sex pasional în care te trage de păr.

Foto:  Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter