10 tipuri de bărbaţi care te satisfac în pat

De Stela Moisescu, pe

Te gândeşti deja la un bărbat atletic, la unul foarte sexy sau la unul inteligent şi cu mulţi bani? Noi zicem că aceşti bărbaţi sunt supraestimaţi şi îţi propunem nişte…
… tipare masculine marginalizate pe nedrept, dar care au toate calităţile să te satisfacă în pat!

Iată de ce merită să acorzi o şansă următorilor bărbaţi. Ia aminte, ei aduc satisfacţie în pat, dar clipe de coşmar în afara lui.

Fustangiul: umblă din floare în floare şi capătă tot mai multă experienţă. Se zice că fiecare femeie are nevoie de un tratament aparte pentru a atinge orgasmul. Nu există două femei cu aceleaşi preferinţe. Nu ştim cum îşi va adapta fustangiul tehnicile pentru plăcerea ta, dar măcar poate face un numitor comun din mai multe variante.

Egoistul: ştii cum e când iubitul petrece ore întregi pentru a-ţi provoca un orgasm? Tu nu faci decât să te gândeşti: „Of, cum să-i spun că nu îmi vine? Oricum deja pare obosit…” În acele momente ţi-ai dori un bărbat egoist care să facă sex, pur şi simplu, nu opere de caritate pentru tine.

Tocilarul: orice femeie are nevoie de un tocilar măcar o dată în viaţă. El înţelege că ai nevoie şi de o stimulare mentală, nu doar de activitatea fizică în sine. În plus, dacă nu are succes la femei, te va copleşi cu multe complimente.

Cicălitorul: sigur, nu ne place să primim indicaţii peste indicaţii, despre cum ar fi mai bine să… În pat se schimbă însă foaia. Un bărbat care îţi dă comenzi şi îţi arată ce vrea, îţi dă o dispoziţie sexy şi te provoacă să-i demonstrezi de câte eşti în stare. Nu-l vei surprinde numai pe el!

Violentul: nimeni nu îţi va oferi mai multă pasiune decât acest bărbat! Te va strânge de zone cheie ale corpului, te va trânti pe pat şi îţi va demonstra că te doreşti cu toată ardoare. Poate fi cea mai intensă experienţă sexuală pe care ai trăit-o vreodată.

Singuraticul: dacă nu socializează, în mod clar are mult timp să se gândească la vrute şi nevrute. Fanteziile lui te vor face să roşeşti şi să te aprinzi totodată. În plus, locuieşte singur şi nu-l caută nimeni, deci e numai al tău, fără termen de expirare.

Sărăntocul: ştim că bărbaţii simt nevoia să îşi demonstreze pe diferite căi masculinitatea. Unii impresionează femeile copleşindu-le cu atenţii materiale, iar alţii cu atenţii… ceva mai fizice, până când partenera se arată extrem de încântată de talentele sale în aşternut. Ghici din ce categorie face parte un bărbat fără bani!

Virginul: nu ştie mai nimic, dar marele avantaj este că îl modelezi tu după cum vrei. El va lua de bună orice îi spui, aşa că poţi să faci sex cu el în ce stil vrei tu.

Infidelul: nu te grăbi să-l dai afară din casă, dacă l-ai prins că te-a înşelat. În cazul în care şi tu te-ai plictisit de viaţa voastră sexuală, măcar acum poate aduce şi el o tehnică nouă în pat. În fond, unde-s doi puterea creşte… Darămite unde-s trei!

Fetişistul: Acest bărbat are cel puţin o fixaţie sexuală şi dacă ţi-a destăinuit-o, înseamnă că i-ai câştigat încrederea, deci se creează instant o conexiune între voi. Mai apoi, nu trebuie să te temi că el îţi va judeca preferinţele în pat. În plus, dacă îi satisfaci fetişul, va deveni dependent de tine. Vorbim deja de trei avantaje extrem de rare în sexul cu bărbaţi fără fetişuri.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter