Şase surprize sexuale pentru iubitul tău

De Stela Moisescu, pe

Dacă într-adevăr cel mai bun tratament este prevenirea, atunci surprizele sexuale făcute în mod ocazional menţin vie flacăra pasiunii şi ţin rutina la distanţă.
Atunci când îl surprinzi, nu doar îi menţii interesul treaz, dar îl faci să se simtă apreciat şi consolidezi astfel legătura voastră.

Iată şase propuneri de surprize sexuale, care sigur vă vor anima viaţa de cuplu!

1. Striptease

Ajungi mai repede decât el acasă. Se întoarce şi el de la serviciu şi se aşează pe canapea sau poate în faţa calculatorului. Odată ce şi-a luat locul în spaţiu, ţi-l iei şi tu pe al tău. Echipată cu cea mai sexy lenjerie, pe dedesubtul unui outfit la fel de provocator vei da play unei melodii şi vei începe să te mişti lasciv. Cum îi creşti pulsul cu dansul tău? Iată câteva trucuri pentru un striptease de neuitat!

2. Sex spontan

Aceasta ar fi surpriza ce merge repetată la intervale scurte de timp, pentru ca iubitul tău să se simtă cel mai răsfăţat bărbat din lume. Practic, îl provoci la o partidă de sex în cele mai banale… şi non sexuale contexte. În timp ce găteşte, urcă-te pe masa din bucătărie şi trage-l spre tine. În lift sărută-l pasional şi ai grijă să ai cheile la îndemână. Profită de pauza de prânz, la biroul lui, dacă aveţi intimitate. La fel de bine, îl poţi trezi în toiul nopţii aşa cum tu ştii cel mai bine.

La sfârşit, nu uita să îi spui că nu ştii ce te-a apucat, pur şi simplu nu te puteai abţine să nu îl ai atunci şi acolo! Îţi va felicita libidoul, dar şi gusturile bune în materie de bărbaţi.

3. Inversaţi rolurile în pat

În pat avem un comportament sexual pe care îl dezvăluim treptat partenerului, până când acesta ajunge să ne cunoască. Tu poate că adori gesturile mai pasionale, în care el te domină. Aşa că instinctiv jucaţi aceleaşi roluri în pat de fiecare dată. Analizează cum eşti tu de obicei şi schimbă-te pentru o noapte la 180 de grade, chiar dacă acest lucru implică să îl legi de pat şi să profiţi de el după bunul plac.

4. Schimbă decorul

Nu trebue să alegi neapărat o destinaţie exotică, dar puteţi schimba decorul. Rezervă o cameră de hotel şi doteaz-o cu ce v-ar plăcea vouă: şampanie, frişcă, ulei de masaj, ai de unde alege! Mai apoi ia-l de mână pe iubitul tău şi plimbaţi-vă prin oraş. În dreptul hotelului, scoate cheia de la cameră şi flutură-i-o prin faţa ochilor. Spune-i că îl sechestrezi la noapte. Nu va opune multă rezistenţă.

5. Îndeplineşte-i o dorinţă arzătoare

Ştii tu, ce îşi doreşte el cel mai mult, dar ţie nu îţi prea face cu ochiul? Poate că a propus ceva anume şi l-ai refuzat, iar timpul a trecut. Nu crezi că ai fost cam drastică? Dacă el a fost un iubit model, iar tu ţi-ai mai schimbat optica sau gusturile în pat de ce să nu îi oferi pe neaşteptate ceea ce el îşi doreşte mai mult şi mai mult? Surpriza va fi maximă!

6. O vizită la sex shop

Surpriza excelează prin simplitate. Dă-i întâlnire în faţa unui sex shop! Spune-i că azi faci cinste şi că îşi poate achiziţiona orice îşi doreşte, cu menţiunea că îl vei ajuta să testeze produsele mai târziu. Dacă ştii deja că îşi doreşte ceva anume dintr-un sex shop, poţi cumpăra tu mai devreme produsul respectiv, precizând că tu deja ai început sesiunea de shopping, dar îl laşi pe el să o continue. Vestea bună pentru tine? În sfârşit ai un iubit căruia îi place să facă cumpărături!

Ţine minte! Trebuie să te pui în locul iubitului tău şi să faci un lucru la care el nu s-ar aştepta, dar pe care ştii că şi-l doreşte. Da, de multe ori, pentru ca supriza sexuală să fie o… surpriză, înseamnă că ai nevoie de un exces de altruism şi imaginaţie. Reacţia lui merită însă osteneala.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter