Sex oral: de la începutul relaţiei sau când devine serioasă?

De Stela Moisescu, pe

Unele femei nu-l practică deloc sau îl fac de îndată ce au intrat în patul unui bărbat, iar altele, deşi fac sex normal, amână să-i facă bărbatului sex oral, până când…
… relaţia nu devine una serioasă. Este o nouă tendinţă, acum că nu mai aşteptăm să facem sex până ne mărităm.

Andutza123 a întrebat Între prietene, când este momentul potrivit pentru a-i face sex oral unui bărbat. Ce a mirat-o pe ea? Faptul că mai toate prietenele ei preferă să facă întâi sex normal şi, mai apoi, în funcţie de cum evoluează relaţia, şi sex oral. Simte că această amânare ţine de prejudecăţile pe care le au femeile în plan sexual.

Sunt judecate femeile care se grăbesc să facă sex oral?

Ea mărturiseşte că a făcut sex oral partenerului ei înainte ca cei doi să facă sex normal şi s-a întrebat dacă el nu o va judeca pentru asta.  După părerea ei, sexul frumos trebuie să se încadreze în nişte tipare, în timp ce bărbaţii sunt liberi să facă ce vor.

Cinnamon recunoaşte că se înscrie în aceste prejudecăţi şi spune că dacă ar vrea o relaţie serioasă cu un bărbat, nu i-ar face sex oral din prima. Ea consideră că bărbaţii au o părere nefavorabilă despre femeile care se grăbesc să facă sex oral, chiar dacă, în contrast, aceştia îşi doresc sex oral la orice oră din zi şi din noapte.

Remmy este şi ea de acord cu prietenele lui Andutza123 şi explică faptul că sexul oral necesită o anumită apropiere faţă de bărbatul respectiv, pentru că el te pune într-o poziţie delicată. Ea dezvăluie că a făcut sex oral abia după câţiva ani de relaţie, când fusese deja cerută în căsătorie.

O explicaţie mai simplă vine din partea lui Carmencita01, care nu crede că este vorba de prejudecăţi, ci de igienă. Ca să faci sex oral trebuie să fii convinsă că persoana respectivă îţi este fidelă şi nu suferă de vreo boală, motiv pentru care e normal să aştepţi. Un alt motiv ar ţine şi de sentimente, căci ea vede sexul oral ca pe o formă de afecţiune, care vine în mod firesc, în timp.

Când ar trebui să începi să faci sex oral?

Totuşi, nu toate femeile ar aştepta ca relaţia să intre neapărat pe un făgaş stabil. Unele cititoare spun că este mai importantă atracţia dintre parteneri şi cât de confortabil te simţi cu cel de lângă tine, atunci când vrei să îi faci sex oral.
Symyalyy şi Sufletista o sfătuiesc pe Andutza123 să îşi asculte instinctele şi să facă întotdeauna ce simte pe moment, în funcţie de ea şi de cel de lângă ea şi să nu ţină cont de prejudecăţile altora.

Tu când ai considera că este ok să faci sex oral: de la începutul relaţiei sau când ea devine serioasă?

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter