Sex la prima întâlnire: pro sau contra?

De Stela Moisescu, pe

5 capcane ale sexului la prima întâlnire

Sexul  la prima întâlnire întinde ambilor parteneri capcane pentru că vă pune să vă confruntaţi cu stereotipuri şi prejudecăţi. Iată peste ce piedici trebuie să treceţi în dimineaţa de după:

1. Nu sunteţi pregătiţi şi pentru legătura emoţională

Sexul tinde uneori să vină la pachet cu aşteptări. Am făcut sex, deci am început o relaţie de cuplu. Din nefericire, unele aşteptări sunt peste măsura partenerului care s-ar putea să nu fie pregătit şi pentru legătura emoţională. Aşadar, în dimineaţa de după unul dintre voi s-ar putea trezi crezând că a început o relaţie, iar celălalt gândind că a încheiat încă o partidă de sex ocazional.

2. Nu rezistă avansurilor, deci mă va înşela

Dacă aţi făcut sex la prima întâlnire e posibil ca partenerul tău să considere că cedezi uşor şi te laşi pradă instinctelor sexuale, aşa că îţi va fi greu să-i rămâi fidelă. La fel poţi considera şi tu despre el.

3. Dilema moralităţii

În general, bărbaţii sunt cei care îşi pun întrebări privind moralitatea partenerei care „a cedat aşa uşor”. Şi oricât ai încerca să-l convingi că nu sari în braţele primului venit, dar ai simţit o atracţie puternică faţă de el, tot nu-i vei înlătura îndoielile. Drept sau nedrept, încă se pun etichete în funcţie de numărul de parteneri sexuali avuţi şi timpul pe care îl aştepţi până să intri în patul unui bărbat.

4. Pierderea interesului

De ce să nu recunoaştem? Nimic nu se compară cu incertitudinea că te place sau nu. În astfel de momente ai fluturi în stomac şi parcă eşti din nou în liceu. Nu-ţi mai lipseşte decât o floare şi poţi începe să te întrebi dacă „te iubeşte sau nu”. În unele cazuri sexul ia din acest farmec al incertitudinii, în timp ce pentru alţii sexul devine un experiment în sine palpitant.

5. Relaţie fără un fundament

În cel mai rău caz, tu sau el nu veţi putea să intraţi într-o relaţie cu cineva care a cedat atât de uşor. Puteţi simţi că nu există un fundament pentru o relaţie serioasă, aşa că sexul  la prima întâlnire vă lasă cu un gust amar şi cu o şansă ratată.

Într-un final, depinde numai de voi doi ce nuanţă alegeţi să daţi sexului la prima întâlnire!

Tu eşti pro sau contra sexului la prima întâlnire?
Foto: Shutterstock
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter