De ce nu vor femeile moderne să se mărite

De Stela Moisescu, pe

Când te măriţi e ca şi cum ţi-ai lua un al doilea job, pentru că o căsnicie se reduce la ce trebuie să facă femeia, căci bărbatul nu este dispus să împartă în mod egal…
… cu ea responsabilităţile, descrie Alina (23 ani).

Vârsta medie la care se căsătoreau mamele noastre era în jur de 23 de ani, dar în prezent a crescut la 27 de ani. Femeile amână tot mai mult acest pas, pentru că vor mai întâi o carieră, care le aduce recunoaşterea profesională şi independenţa financiară.

Aceste recompense necesită însă timp, timp de care bărbatul a beneficiat dintotdeauna, dar pe care femeile nu îl posedă atunci când joacă şi rolul de soţie a unui bărbat tradiţional.

Mentalităţile învechite ale bărbaţilor le fac pe femei să refuze să se mărite în prezent!

„Nu vreau să mă căsătoresc pentru că, să fim serioşi, oricât de modern şi deschis ar fi un bărbat, are aceeaşi mentalitate de pe vremea bunicilor: femeia la cratiţă şi bărbatul cu berea în mână, la televizor. Dacă nu e la cratiţă, atunci e la teme cu ăia mici, la spălat rufe, la făcut curat. Eu nu ştiu nicio familie în care bărbatul să trebăluiască prin casă cot la cot cu femeia”. Aşa îşi argumentează Emilia (27 ani) decizia de a nu se mărita.

Danielei (25 ani) îi displac toate acele activităţi de „femeie casnică”, în care soţul parcă este un copil mai mare: „Nu vreau să-i spăl hainele, să fac curăţenie după el, să îi fac de mâncare… vreau să am timp liber doar pentru mine, iar căsnicia îmi refuză asta.”

Laura (26 ani) spune că în căsnicie se iscă multe conflicte, de la cât timp petrece la calculator, până la cât stă seara în oraş cu amicii, iar ea recunoaşte că este prea comodă pentru a se lega la cap cu aşa ceva.

Nici Danielei nu îi place cicăleala şi crede că asta presupune o căsnicie: „Nu vreau să bat pe nimeni la cap că întârzie să ajungă acasă, că bea sau că nu are grijă de mine.”

Nu doar lipsa de cooperare a soţului tradiţional le determină pe femei să fie reticente în privinţa măritişului.

Femeile nu vor să îşi piardă intimitatea personală!

„Să ştiu că nu o să mai fiu niciodată doar eu cu mine şi că voi dormi de fiecare dată cu el în pat e prea mult pentru mine momentan”, spune Simona (23 ani), în timp ce Alina nu crede că ar fi în stare să-i vadă faţa soţului în fiecare dimineaţă când se trezeşte.

„Trebuie să recunosc că dacă stau mai multe zile la iubitul meu acasă mi se face dor de clipele de solitudine şi am nevoie de o zi, două la mine acasă pentru a fi gata pentru un nou maraton de nopţi dormite la el”, mai adaugă Simona.

Dacă Daniela nu are chef să găsească mereu pe cineva acasă, Nicoleta (22 ani) nu vrea să fie nevoită să-i ţină de urât soţului, în timp ce ea vrea să iasă cu fetele.

Tot legat de intimitate, Ana (24) nu concepe să fie văzută în timpul ritualului ei de înfrumuseţare, de exemplu, când se epilează şi are pielea iritată.

Femeile nu vor să îşi piardă nici libertatea!

Nicoleta abia ce şi-a câştigat indepedenţa faţă de părinţi şi simte că o căsnicie la această vârstă ar arunca-o într-o nouă colivie, iar ea vrea să mai copilărească.

Alina spune însă pe şleau că nu ar putea să facă sex cu acelaşi bărbat toată viaţa. Ana recunoaşte şi ea că îi place să flirteze şi ştie că nu ar mai putea să îşi facă  „rezerve” odată ce a intrat într-o căsnicie.

Alteori, femeile nu cred în ceea ce reprezintă căsătoria.

Ana nu crede în iubirea veşnică, aşa că vede căsătoria ca pe o mare minciună în care faci promisiuni pe care amândoi ştiţi că nu le puteţi ţine. „E la fel ca atunci când semnezi un contract cu banca, care îţi spune că îţi dă cea mai bună dobândă de pe piaţă la credite, dar şi banca, şi tu, ştiţi că nu va fi chiar aşa. Lucrurile se schimbă, dobânda poate creşte…”

Cât despre aspectul financiar şi venirea pe lume a copiilor domnişoarele intervievate au reţineri variate. Nu vor să depindă financiar de soţ şi nici să-i dea socoteala cu privire la ce fac cu salariul care le intră pe card. Copiii? Ar fi de preferat să vină gata crescuţi şi să nu le răpească părinţilor bucuria de a un cuplu.

Ce părere ai despre motivele de mai sus? Te regăseşti în ele, le contrazici sau ai alte motive pentru care tu nu te-ai mărita? Împărtăşeşte-ne şi tu părerea ta.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter