IQ-ul influenţează pierderea virginităţii

De Stela Moisescu, pe

Oamenii inteligenţi amână începerea vieţii sexuale, dar şi alte momente romantice precum primul sărut şi chiar ţinutul de mână. Potrivit unui studiu, adolescenţii cu un IQ de 100…
… au de cinci ori mai multe şanse să-şi fi pierdut virginitatea, faţă de adolescenţii cu un IQ de 120 sau 130.

Mai exact, cu fiecare punct de IQ în plus cresc şansele virginităţii cu 2.7% pentru bărbaţi şi cu 1.7% pentru femei.

Studiul a fost realizat pe elevi de liceu ai claselor IX-XII.

Un alt studiu confirmă statisticile primului, subiecţii fiind de această dată studenţi în cadrul unor facultăţi de prestigiu din America.

IQ-ul influenţează şi decizia studentului de a-şi începe viaţa sexuală. Până la vârsta de 19 ani, în America, 80% dintre bărbaţi şi 75% dintre femei şi-au pierdut virginitatea, la fel şi 87% dintre studenţii universităţilor.

În cadrul universităţilor  de elită precum Harvard şi Princeton, procentul studenţilor care şi-au început viaţa sexuală scade însă la 59% şi, respectiv, la 56%. Potrivit studiului, doar 65% dintre absolvenţii universităţii MIT nu mai sunt virgini.

Cercetătorii au demonstrat  că specializarea aleasă înfluenţează şi ea decizia studenţilor de a deveni activi pe plan sexual.

Rezultatele arată că, în cadrul universităţii  Wellesley, cei care aleg artele ca şi specializare nu mai sunt virgini.  La polul opus, 72%  dintre cei care studiază biologia sunt virgini, iar procentul creşte la 83% în cazul biochimiei şi matematicii.

La universitatea MIT doar 20% dintre studenţi sunt virgini în cadrul specializărilor umaniste, în timp ce 73% dintre cei ce studiază biologia nu şi-au pierdut încă virginitatea.

Aceste studii conturează părerile mai multor specialişti care susţin că se nasc din ce în ce mai puţini copii înteligenţi din pricina faptului că persoanele cu un IQ ridicat sunt tot mai puţin dispuse să se reproducă, faţă de cei cu un IQ mai mic.

Cercetătorul Ron Guhname a demonstrat că, începând cu anul 1972, femeile cu un vocabular sărac nasc mai mulţi copii decât cele cu abilităţi verbale dezvoltate.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter