Împacă statutul de părinte cu viaţa de cuplu

De Stela Moisescu, pe

Venirea pe lume a primului copil este un eveniment extrem de important pentru orice cuplu! Motivul este simplu, din doi deveniţi trei.
Bebeluşul este membrul de onoare al familiei, iar instinctul vostru este să-l protejaţi şi să-i oferiţi un cămin călduros. Acest instinct, de a-i oferi totul, poate însă să te obsedeze. Teama că nu vei fi o mamă bună sau că bebeluşul va păţi ceva, te încearcă des. Vestea bună este că această frică este comună şi, adesea, nefondată. Vestea proastă este că ea te consumă şi fizic şi mental.

Astfel, rămâi fără pic de energie atunci când stingi lumina din camera copilului şi o aprinzi pe cea din dormitor. Proaspătul tătic, cel care ţi-a fost alături timp de nouă luni pline de schimbări de dispoziţie, are şi el nevoie de atenţie. Îi este dor de iubita fermecătoare de pe vremuri…

De ce vă îndepărtaţi?

Esther Perel, vorbeşte în cartea sa, „Inteligenţa erotică”, despre reconcilierea vieţii erotice cu viaţa de familie. Ea dedică un capitol celor care încearcă să împace viaţa de cuplu cu cea de familie.

Crezi că v-aţi îndepărtat doar din cauză că pui viaţa sexuală pe ultimul plan? Află că există cauze mai subtile… O vină o poartă cărţile care te educă în îngrijirea bebeluşului. Ele promovează mămica perfectă- o femeie echilibrată, care nu lasă imprevizibilul în căminul ei. Deşi te învaţă lucruri utile, ele fac şi rău. Iţi imprimă o atitudine rigidă şi nevoia de a controla totul. E lesne de înţeles cum percepe iubitul tău schimbarea. Erotismul din cuplu ţine de neprevăzut şi risc. Aşa că, deşi sunt benefice în creşterea celui mic, cărţile iau din romantismul relaţiei.

Ai vreo nemulţumire pe care nu i-o spui, pentru că nu vrei să vă certaţi? De multe ori, până şi faptul că trebuie să fie linişte în casă cât doarme bebeluşul, îngroapă anumite frustrări. Deşi eviţi conflictul, nu repari problema. Ajungi să te îndepărtezi de iubitul tău, iar el nu va înţelege atitudinea ta. Aşa că frustrările se adună la amândoi.

Nici nu concepi să îţi laşi bebeluşul singur în primele luni de viaţa. Deşi cel mic ocupă primul loc în inima ta, simţi uneori că job-ul iubitului e mai uşor decât îngrijirea micuţului. „Există cazuri în care un părinte îşi asumă majoritatea responsabilităţilor sau cere ajutorul partenerului şi nu-l primeşte. Astfel, se nasc resentimente care pot avea consecinţe pe termen lung”, avertizează LuAnn Pierce, asistent social şi autoare a cărţii: „Growing up Sane”. Chiar dacă tu eşti cea care „stă”acasă, explică-i faptul că ai nevoie de sprijinul lui. Nu lăsaţi lipsa comuncării să vă îndepărteze.

Cum să păstrezi viaţa de cuplu armonioasă

Conştientizează aceste lucruri subtile care vă îndepărtează! Orice problemă îşi are rezolvarea în cauza ei.

Nu renunţa la spiritul aventurier în viaţa de cuplu. Câteva clipe în care să dai drumul frâielor, nu vor dăuna celui mic. Încordarea cu care faci faţă venirii pe lume a copilului, i-o transmiţi şi lui. O mămică care îşi acordă timp să fie iubita de altă dată, va transmite bebeluşului armonie şi va menţine vie relaţia cu partenerul.

Comunică-i iubitului nemulţumirile tale, oricât de comod ar fi să păstrezi liniştea. Astfel scăpaţi de resentimente. Dacă jucaţi rolul de părinte în echipă, copilaşul vostru va câştiga!

O bună înţelegere în cuplu vă ajută să regăsiţi şi flacăra pasiunii în dormitor. „Dacă aşteptăm ca partenerul nostru să aibă dispoziţia necesară numai pentru că şi noi o avem, vom fi dezamăgiţi. Luăm lipsa de dorinţă drept respingere personală şi uităm că unul dintre elixirele puternice ale pasiunii este anticiparea. Nu poţi forţa dorinţa, dar poţi crea atmosfera în care ea să-şi poată face apariţia!”, spune Esther Pherel.

Aşadar, fă-i complimente, surprinde-l, tachinează-l şi scoate de la naftalină seducţia!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter