Egalitatea în cuplu: Este femeia egală bărbatului?

De Revista Unica, pe

Egalitatea în drepturi e esenţială în cuplu. Unde nu e egalitate, nu e armonie. Unde nu e armonie, nu e fericire. Unde nu e fericire nu e bine. Unde nu e bine e rău. Unde e rău e vai de cei doi. Femeia şi bărbatul trebuie să fie perfect egali în drepturi. Mai ales femeia!
Dulapul de haine. Cine crede că ea trebuie să aibă un dulap de haine, iar el doar un răftuleţ, se înşală amarnic. Hotărât lucru, nu aşa trebuie să arate lucrurile!! Fiecare trebuie să aibă dulapul lui, doar că al ei trebuie să fie imens, cât să încapă în el sute, mii, poate chiar miliarde de haine, iar al lui minuscul, cât să-i încapă trei chiloţi, două tricouri, câteva şosete şi două perechi de jeanşi (să aibă mereu una de schimb).

Baia. Baia este un loc care aparţine cuplului. Ea nu aparţine doar părţii feminine a cuplului, aşa cum greşit se întâmplă în multe case. Femeile care o ocupă în totalitate, cu cremele, cremuţele, spumele, spumiţele, şampoanele, şamponuţele, balsamurile, bălsămuţele, ojele, ojuţele, periile şi periuţele lor sunt nişte femei rele. Bărbatul are şi el dreptul la un centimetru pătrat de spaţiu, în care să-şi pună periuţa de dinţi şi aparatul de bărbierit.

Bugetul. Banii casei nu sunt numai pentru rochii, farduri şi parfumuri. Trebuie administraţi cu cap, prioritate având cheltuielile comune: întreţinere, chirie, lumină, căldură, internet etc. De-abia apoi vin rochiile, fardurile şi parfumurile, iar restul – dacă mai rămâne ceva! – se vor împărţi frăţeşte între el şi ea. „Frăţeşte“ înseamnă că de 90% din ei îşi va mai lua ea nişte rochii, iar restul de 10% îi va pune el deoparte, pentru asigurarea maşinii. În câteva luni, dacă e cuminte şi strângător, va aduna toată suma şi va putea deveni fericitul posesor al unei poliţe CASCO. Pentru maşina pe care, în general, o conduce ea, că el preferă metroul.

Prietenii şi rudele. Într-un cuplu, fiecare vine cu bagajul lui de prieteni. Prietenii ei devin şi ai lui şi invers. Sau aşa ar trebui. În realitate, prietenii lui sunt naşpa, deci uşor-uşor cei doi încep să se vadă numai cu ai ei. Ceea ce nu înseamnă că el nu are dreptul să-şi întreţină în continuare relaţiile de dinainte de cuplu. Cu o condiţie: „Dacă vrea să se vadă cu gaşca aia a lui plicticoasă din liceu, să fie sănătos, dar eu nu merg! N-are decât să se ducă singur, n-am nimic împotrivă, doar că, în timpul ăsta, o să mă văd şi eu cu fostul iubit dintr-a unşpea, care n-a-nce tat niciodată să mă iubească şi tocmai a divorţat. Să vedem, îi convine?“ Cât despre rude, ale lui sunt, în mod evident, insuportabile. Asta nu înseamnă că n-are tot dreptul din lume să le viziteze de câte ori vrea. Poate să petreacă inclusiv sărbătorile cu părinţii, fraţii şi mătuşile lui. Singur şi sub ameninţarea divorţului.

Timpul liber. Timpul liber al cuplului e compus din timpul ei liber adunat cu al lui şi este umplut cu diverse activităţi, în funcţie de dorinţele celor doi, care vor fi îndeplinite pe rând, în mod democratic. Mai exact, dacă lui îi place la munte şi ei îi place la mare, cuplul va merge zece zile la mare şi una la munte, cu condiţia ca şi ei să-i placă măcar un pic muntele. Dacă nu-i place deloc sau, mai rău, chiar îl urăşte, atunci 11 zile la mare vor fi vacanţa perfectă, iar muntele nu va apărea în viaţa lor nici măcar sub formă de tablou. Dacă lui îi place baschetul, iar ei la mall, atunci, o dată la şase luni, el va merge în mod categoric la baschet. Are şi el dreptul la o mică plăcere nenegociabilă, ce mama mă-sii… Nu mai mult de o oră, că îl aşteaptă ea s-o ia de la mall.

Locuinţa. Este spaţiul în care el şi ea îşi trăiesc relaţia şi în care amândoi trebuie să se simtă bine. Asta înseamnă că trebuie amenajată de către el şi ea, împreună. „Împreună“ înseamnă că ea zice: „O să luăm canapeaua asta mov, perdele roz şi gresie de culoarea vântului turbat“, iar el o contrazice prompt: „Da, mami, culoarea vântului turbat e culoarea mea preferată!“. Iar când ea zice „Nu punem televizor în dormitor, că nu mai suport să văd cum îţi petreci zi şi noapte cu telecomanda-n mână“, el îşi apără vehement dreptul de a avea o pasiune: „Ai dreptate, iubi, trebuie să mă dezvăţăm urgent de televizor, că nici eu nu mă mai suport! Huo, telecomanda!“.

Bucătăria. Pe vremuri, bucătăria era un loc stăpânit în proporţie de 100% de femeie. Ea era dictatoare în acel spaţiu, ea lua toate deciziile, ea dădea toate ordinele, pe care, bineînţeles, tot ea le executa. De ceva timp însă, bărbatul s-a emancipat şi pătrunde şi el, din ce în ce mai des, în camera în care se găsesc aragazul şi cratiţele. Ba chiar s-a apucat masiv de gătit. E bine. Aşa şi trebuie să fie, de fapt. Bărbatul trebuie încurajat să petreacă tot mai mult timp în acel loc. La nevoie, femeia se poate retrage umilă din calea lui şi îl poate lăsa să fie zeul absolut al aragazului.

„Dacă lui îi place baschetul, iar ei la mall, atunci, o dată la şase luni, el va merge în mod categoric la baschet.“

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter