De ce nu plâng bărbaţii?

De Stela Moisescu, pe Ultimul update Luni, 10 iunie 2019, 16:18

Este o realitate, bărbaţii nu lăcrimează decât de la frig, praf sau scame intrate în ochi. În rest, ne întrebăm de ce nu varsă o lacrimă atunci când prietenul lui cel mai bun se însoară…
… măcar de compătimire…

Am întrebat în stânga şi în dreapta, vrând să aflu din experienţa de viaţă a oamenilor, de ce plâng bărbaţii mai rar decât femeile. Mai mult, există argumente grele care atestă faptul că plânsul este benefic.

Ce zic bărbaţii despre plâns?

Alex recunoaşte că principalul motiv pentru care se fereşte de lacrimi este orgoliul.

„Mi-am făcut antrenamentul încă din copilărie. Acum, în orice situaţie m-aş găsi, nici nu simt imboldul de la plânge, probabil din cauză că am deprins ideea cum că lacrimile sunt ruşinoase, mai ales vărsate în faţa unei femei”, ne destăinuie el.

Lacrimile sunt un semn de slăbiciune, crede Bogdan. „Cel puţin, cultura societăţii în care trăim te educă în spiritul „Fii bărbat, nu plange!” încă din copilărie. Mă simt educat şi eu de această cultură, dar am şi alte credinţe care mă împiedică să plâng”, specifică el.

Excluzând cazurile extreme, Bogdan crede că este important să găseşti o rezolvare raţională atunci când te confrunţi cu o problemă, să acţionezi în consecinţă, nu să contemplezi tragedia printre lacrimi.

„Autocompătimirea nu te duce nicăieri. A plânge este o slăbiciune pentru că aşa arăţi că nu eşti proactiv, iar fără o astfel de atitudine, alfa, să-i zicem, sunt slabe şanse să ieşi învingător”, explică Bogdan.

De altfel, el mărturiseşte că şi-ar educa copilul pe sistemul „Fii bărbat, nu plânge!”, nu pentru a-l face „mai bărbat”, ci pentru a-i arăta că există căi mult mai constructive de a da piept în piept cu o problemă.

Ei bine, dacă bărbaţii nu sunt fani ai plânsului, ei nu sunt prea înduioşaţi nici de lacrimile vărsate de femei.

Adrian susţine că este de-a dreptul exagerat să plângi la un film. Nici în cadrul unui moment romantic în cuplu nu s-ar simţi flatat de lacrimile iubitei, ci, mai degrabă, stânjenit.

Femeile pot atinge o extremă în ochii bărbaţilor în ceea ce priveşte feminitatea. Adrian, de exemplu, preferă o tipă amuzantă şi charismatică, nu una romantică şi siropoasă.

Ce zic femeile despre fobia bărbaţilor faţă de plâns?

Unele femei au înţeles faptul că bărbaţii au o imagine de apărat, imagine care se strică, odată ce a fost vărsată  prima lacrimă.

Cordoba, utilizatoare Unica.ro, crede că şi bărbaţii plâng, doar că o fac pe ascuns, pentru a nu-şi ştirbi masculinitatea.

Autumn.rain îi compătimeşte pe băieţeii de patru ani, cărora părinţii îi cer să fie bărbaţi şi să nu plângă. Aşadar, în opinia ei, educaţia este de vină în acest caz.

„Băieţelul tace şi-nghite lacrimile, iar pe urmă ne întrebăm de ce sunt bărbaţii insensibili. În copilărie nu-i încurajăm să-şi exprime sentimentele, aşa că de ce ar face-o la maturitate”, precizează ea.

Ludmyla admiră încercarea bărbaţilor de a-şi inghiţi lacrimile. Ea crede că ei doresc să rămână puternici în orice situaţie, tocmai pentru a ne proteja pe noi, femeile. În orice caz, ea consideră că bărbaţii evită plânsul nu pentru că ar fi mai insensibili sau mai laşi în a-şi exprima stările sufleteşti…

Simona susţine că a întâlnit bărbaţi mult mai sensibili decât femeile, care pun mai mult suflet într-o relaţie, iar în cazuri de urgenţă nu se feresc de lacrimi.

Iulyana stă la polul opus. Ea este de părere că un bărbat arată că este puternic atunci când are curajul să-şi dezvăluie sentimentele şi prin lacrimi, daca este cazul. Sorina nu-i are la inimă pe bărbaţii care nu plâng. În viziunea ei, aceştia sunt superficiali, se lasă conduşi de stereotipuri sau sunt, pur şi simplu, mai nepăsători.

Ioana_raz ia în considerare şi organismul femeilor, diferit faţă de cel al bărbaţilor. „Femeile sunt mai sensibile decât bărbaţii. O femeie trece prin diverse schimbări, iar toate aceste procese ne fac să vărsăm mai uşor lacrimi. Totodată, noi suntem mai afectate de detalii şi nu privim în ansamblu”, spune ea.

Pro sau contra plânsului, el are beneficii reale

Ai remarcat, cu singuranţă, că după ce plângi te simţi mai uşoară, mai relaxată şi mai… curată.

„Lacrimile sunt un miracol care funcţionează atât de bine, încât le subestimăm”, crede autorul Jerry Bergman.

Iată care sunt beneficiile psihologice şi spirituale ale plânsului, după cum relevă divinecaroline.com.

Ştiai că lacrimile vărsate în moment de stres şi jale conţin mai multe toxine curăţate din organism decât lacrimile vărsate de la o iritare precum curăţarea unei cepe?

Cu alte cuvinte, plânsul elimină toxinele care se formează în corpul nostru din cauza stresului. El funcţionează precum un masaj sau o terapie la psiholog, doar că este gratuit.

Totodată, lipsa plânsului măreşte nivelul stresului şi contribuie la apariţia bolilor cauzate de stres, cum ar fi ulcerul, bolile cardiace şi presiunea sangvină ridicată.

S-a demonstrat că plânsul diminuează anxietatea, nervozitatea, irascibilitatea, oboseala şi confuzia emoţională.

Alteori lacrimile sunt, pur şi simplu, cea mai eficientă metodă de a scăpa de resentimente şi  de tensiunea acumulată în timp.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter