Cuplu: Tu ştii să îl asculţi?

De Lumea Femeilor, pe

Avem cu toate zile grele care, vrem sau nu, se răsfrâng şi asupra vieţii noastre de cuplu. Comunicăm atunci mai greu sau deloc, ne vorbim, ne auzim, dar nu ne înţelegem. Să ne descifrăm propriile minusuri în relaţia cu partenerul!
Nu suntem perfecte dar… ne putem corecta. Să trecem în revistă câteva situaţii în care, poate, nu acţionăm cum trebuie.
Vine de la serviciu. Sari cu gura pe el sau îl întrebi cum i-a mers?
Mulţi bărbaţi se plâng unii altora că, de cum au intrat pe uşă, „sunt luaţi pe făraş” de soţia lor copleşită de problemele casei, de piercing-ul fiicei lor de 14 ani şi de rata în euro care devine tot mai mare. Te recunoşti? Ei bine, dacă vrei să obţii un ajutor, trebuie să schimbi tactica. Poate îl întrebi, mai întâi, cum i-a fost ziua de lucru.
Întrebându-l, îi vei arăta cât de important este în ochii tăi. Poate, pentru tine, copiii sunt pe primul loc. Dar nu uita de omul pe care l-ai ales în echipa ta! Lasă-l să-şi tragă sufletul. Apoi, dacă-ţi spune că „Totul e-n ordine” sau ceva din gama aceasta… dă-i pace. E cel mai bun semnal pe care ţi-l poate trimite că nu vrea să vorbească. Aşteaptă, deci. E nedrept, vei spune, dar nici reproşurile nu te ajută mai mult.
Vrea să faceţi sex.
Tu nu. Îl refuzi dur sau cu tact? E dreptul tău să refuzi, însă e şi datoria ta să o faci cu tact. Răspunzând agresiv, va înţelege că nu-l vrei pe el, ca bărbat. Sincer, o dată căsătoriţi, refuzul de a face sex nu mai trebuie folosit nici ca scuză pentru a face „fiţe”, nici ca pedeapsă pentru şosetele aruncate aiurea prin casă. Trebuie să ai motive întemeiate pentru a refuza şi, mai ales, trebuie să le expui cu sinceritate. Nu te simţi bine? Spune-i-o înainte de a ajunge în pat, ca să accepte ideea că nu va fi nici un spectacol diseară. O dată ce te-ai făcut bine, reia-ţi îndatoririle.În perioada critică lunară, de asemenea, refuzul este credibil, cu condiţia să-l anunţi şi pe el folosind, fireşte, o formulă elegantă. Dacă e post şi tu vrei să-l ţii,
spune-i şi lui. Şi, nu în ultimul rând, dacă eşti obosită. Dar, nu uita, numai dacă eşti cu adevărat!
Vrea să iasă cu prietenii.
Îl încurajezi, îi faci o scenă sau îl convingi să rămână acasă? Ar trebui să-i laşi libertatea de a ieşi cu prietenii lui şi să-ţi faci şi tu un asemenea obicei, apropo de prietenele tale. Este un mijloc de reapropiere, dacă vrei şi, în plus, a fi căsătoriţi nu înseamnă că sunteţi prizonieri. Ce-i drept, societatea românească are încă unele tradiţii bine înrădăcinate dar… sindromul de sufocare apare, într-o relaţie, şi din acest motiv. Da, dacă există motive întemeiate – tu sau copilul sunteţi bolnavi, resursele financiare sunt reduse etc. -, îl poţi convinge să rămână acasă. Preferabil, întotdeauna, cu vorba bună!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter