10 adevăruri dure despre sex şi bărbaţi

De Stela Moisescu, pe

Să fii redactor la rubrica de „Relaţii” a unei publicaţii are, clar, unele avantaje! Într-un an de activitate la Unica.ro am avut ocazia (şi pretextul) să pun cele mai intime întrebări…
… bărbaţilor, totul pentru a-ţi oferi perspectiva masculină asupra vieţii sexuale de cuplu.

I-am întrebat cum văd partida perfectă de sex, ce gândesc în timp ce fac sex oral, cum preferă coafura intimă a unei femei sau care sunt calităţile pe care le caută la o femeie în pat… şi nu numai!

În urma interviurilor am redactat diverse materiale care să oglindească părerile lor, dar am omis comentariile fără perdea sau pe cele răutăcioase. În tot acest timp mi-au ajuns la ureche suficiente opinii masculine despre sex, care m-au revoltat ca femeie, aşa că m-am decis să ţi le împărtăşesc şi ţie.

Iată 10 adevăruri dure despre sex şi bărbaţi pe care le-am cules de-a lungul timpului de la cei intervievaţi!  

1. Vor sex din prima seară, dar te judecă dacă îl oferi

Bărbaţii spera ca prima întâlnire să se încheie cu o partidă de sex. Cei mai mulţi însă o vor judeca pe cea care părea lipsită de inhibiţii şi spontană cu o noapte în urmă. Ciatatul următor te va lămuri: „Dacă cedezi din prima seară, nu mai prezinţi provocare şi ne vom întreba cât de bogat e trecutul tău sexual” Mi s-a mai spus că un bărbat nu mai ia în considerare o relaţie cu cea care a făcut sex de la prima întâlnire. O excepţie o constituie dacă eraţi buni prieteni, caz în care sexul la prima întâlnire e romantic.

2. Te judecă dacă nu eşti virgină, iar dacă eşti, preferă să nu fie ei primii

Interesată să aflu dacă mai vor bărbaţii femei virgine am intervievat un psiholog, întâmplător sau nu bărbat. Lucrurile pe care mi le-a spus m-au determinat să cer confirmările în cercul meu de amici. Concluzia? Bărbaţii tind să le judece pe femeile cu mulţi parteneri la activ. Unii şi-ar dori o relaţie cu o femeie care să nu fi fost atinsă de un alt bărbat, numai că nu toţi şi-ar dori să îşi asume „responsabilitatea” de a fi primii…

3. După ejaculare preferă să adoarmă, decât să te aducă şi pe tine la orgasm

În articolul despre cum văd bărbaţii partida de sex perfectă am dorit să aflu ce şi-ar dori ei să se întâmple şi după… Răspunsurile? Să aibă cât mai puţin de-a face cu partenera sau să doarmă. Ah, şi mulţi consideră că momentul ejaculării reprezintă sfârşitul partidei de sex, iar dacă nu ai apucat să ai orgasm e cazul să aştepţi până la următoarea partidă.  

4. Orgasmul tău contează enorm… pentru orgoliul lor

Nu te întrista! Pentru cei mai mulţi bărbaţi contează enorm ca femeia să aibă orgasm. Nu pentru că s-ar bucura pentru că te simţi bine, ci pentru că ei sunt autorii măreţei fapte. Ei îşi măsoară bărbăţia în numărul de orgasme pe care le provoacă partenerei… pe partidă. Da, am întâlnit şi cazuri în care mi se spunea că ea ar trebui să aibă 3, 4 pe partidă.

De altfel, o femeie îmi povestea cum iubitul ei preferă ca ea să nu îi facă sex oral, pentru că aşa termină prea repede, lucru văzut ca o tragedie. Reprezentanţii sexului opus vor într-adevăr să reziste cât mai mult în pat, pentru a-ţi oferi timpul de a ajunge la orgasm, lucru care le gâdilă orgoliul.

5. Sexul oral poate fi un motiv de despărţire

Am intervievat în repetate rânduri bărbaţi în legătură cu destrămarea relaţiilor. Nu o dată mi s-a spus că refuzul femeii de a face sex oral poate fi un motiv întemeiat de despărţire. Nu degeaba patru bărbaţi au confirmat următoarele două citate: „Sexul oral nu ar trebui să ducă neapărat la sex. Ne-ar plăcea să avem mai multe orgasme prin sex oral” şi „Cel mai fericit mod în care poţi trezi un bărbat este cu o partidă de sex oral.”

Citeşte continuarea pe pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter