M-am pomenit într-o zi cu sentimentul că eu nu îmi aparțin

Dacă aveți lucruri neterminate prin casă, o curățenie prin niște cotloane care așteaptă de ani să le vină rândul, dacă n-ați mai făcut de mult ordine printre e-mailuri, dacă vreți să dormiți la prânz și nu ați mai făcut asta de ani întregi, dacă vreți să găsiți în sfârșit timpul să rezolvați taxe sau ceva cu Fiscul, apucați-vă întâi de ceva cu o miză foarte mare pentru voi. Un masterat, un doctorat, orice proiect care va fi important.

De pildă, eu, când am de amânat ceva ce de fapt e prioritar pentru mine, fac întâi casa lună, trag în sfârșit de mine să dorm mai mult, nu care nu cumva să nu fiu odihnită destul când mă gândesc la lucrul acela important. Cred că știți exact despre ce vorbesc! Când amâni ceva cu adevărat important de teamă că nu-ți iese bine lucrul acela mare, când amâni tocmai prioritățile. Procrastinare îi zice.

Iar viața mea, ca și ale voastre, e plină de priorități. Pesemne că de aceea e și atât de curat în toate cotloanele din casă! Programul meu se învârtește pe cât de mult posibil în jurul fetiței mele. Dimineața, în fiecare dimineață până la vacanță, mi-am pregătit și dus fetița la grădiniță, apoi în orele acelea în care e ea acolo îmi pun întâlniri profesionale și scriu ce am de scris, caut știrile, fac cumpărături, gătesc, alerg dintr-o parte într-alta, ca la 12.30 să o iau acasă, să o culc la prânz eu. Pentru că nu sunt seara cu ea la culcare în timpul săptămânii, țin foarte mult să o culc doar eu la prânz și să se trezească cu mine, iar apoi să mai avem un timp de petrecut împreună până plec la serviciu. Știrile pe care le prezint sunt târziu în noapte, nu dorm niciodată mai devreme de ora 1.00. Mă trezesc la 7. În ultimele două luni am fost de vreo trei ori la Cluj, de două ori la Timișoara, am fost la Brașov și la Iași, cu treabă peste tot; am prezentat evenimente de nerefuzat – 75 de ani de la înființarea prin Decret Regal a Universității pe care eu am absolvit-o, un alt eveniment în sprijinul parcurilor naționale și al ariilor protejate, un altul în ajutorul copiilor cu dizabilități și al celor săraci din satele de pe lângă Iași, care altfel nu ar merge la școală, două evenimente ale Reprezentanței Comisiei Europene, plus altele în București – Salvați Copiii, Hope and Homes for Childrem, SMURD. Desigur că în tot acest timp am fost în fiecare seară la Știrile Nopții, la Pro TV.

Eu fac cât de multe lucruri pot pentru aceste câteva ONG-uri, pentru că toate sunt priorități pentru sufletul meu, pentru credințele mele că lumea poate să fie mai bună dacă fiecare individ face ce poate el în acest sens. Tot ce fac fac cu o imensă plăcere. Vă jur, viața mea e deparazitată de orice nu aș face din convingere de foarte mulți ani! Tot ce v-am înșiruit mă încântă, îmi oferă împlinire. Reală, nu imaginată.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

„Te văd peste tot“ e ce am început să aud de la diverși în ultima vreme. Desigur, așa e cu rețelele sociale, plus că eu apar la televizor; normal să li se PARă că mă văd peste tot. În rochii de seară, glamour, zâmbind cu fetița mea într-un lan de lavandă, impecabilă, coafată și machiată chiar și la miezul nopții. Seară de seară. Seară de seară.

Până într-o zi, foarte recent, când mă pomeneam adesea nu doar obosită, ci tristă. M-am pomenit într-o bună zi cu sentimentul puternic că EU NU ÎMI APARȚIN. Că am ajuns să răspund la comenzi, la e-mailuri, la telefoane, mai ales că răspund angajamentelor din agendă, că fac lucrurile cu plăcere și totuși că nu îmi mai APARȚIN.

La început au fost enervările și clacările. În condițiile în care cei din familie, prietenii și colaboratorii se poartă de ani buni cu mănuși cu mine. Dau mesaj, nu sună; nu pun presiune; mă așteaptă să am timp să pot să vorbesc cu ei. Dar, la rugăminți simple din partea unor prieteni, să mă filmez câteva minute cu telefonul povestind o întâmplare din copilărie, să ajut pe cineva cu un număr de telefon, toate mi s-au părut poveri ce nu mai puteau fi duse. Și, de aici, relații care au de suferit. Căci am început să nu mai răspund. Deloc. Era o povară prea mare și să dau explicații.

Mi-am dat seama că tristețea se ascunde uneori în perioadele cele mai împlinite. Se poate ascunde și în lucrurile făcute cu plăcere, se poate ascunde în glorie, în succes, în preaplin. Nu pentru că mi-ar fi lipsit ceva, ci pentru că era prea mult; deși bun, nu-mi mai era bine.

„No, nici așa nu-i bine acum?!“, mi-a replicat o domnișoară tânără căreia i-am povestit de acest aproape burnout al meu. Nu, nu e bine când e prea mult. De-asta avem nevoie de vacanțe adevărate, lungi, care să ne reseteze real și complet. Avem nevoie să simțim că timpul ne aparține în întregime, să-l facem din nou lung, cu destul răgaz de privit un răsărit, de lenevit pe plajă, cu destul timp de vizitat orașe, de urcat munți, de citit, de stat degeaba. Statul degeaba a devenit foarte blamat în vremurile noastre, dar fără el ajungem să ne simțim fără noi înșine prin viață.

Text scris de Amalia Enache

Sursă foto: Instagram

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News