Să nu uităm ce înseamnă „feminism”

De Amalia Enache, pe
Adeseori, lumea pare să uite ce reprezintă, de fapt, feminismul la bază, confundându-l cu idei extremiste care nu îi fac cinste. În luna martie, când sărbătorim Ziua Femeii, este mai important ca oricând să ne amintim cât de importantă este solidaritatea feminină.

Îmi face mare plăcere să-mi conduc mașina. Propria mea mașină, cumpărată din bani câștigați de mine muncind. Nu mă gândesc prea adesea că să conduc și să dețin o mașină sunt de fapt drepturi câștigate de mișcarea feministă și pentru mine. Ori de câte ori pun o melodie care îmi place și conduc lin spre orice destinație, le cam iau ca pe niște lucruri firești, care mi se cuvin, la fel cum a fost și să fac o facultate.

Am casa mea și mă cutremură acum, când scriu, și realizez că de fapt și acesta e un drept pentru care femeile au fost nevoite să lupte: dreptul de a avea o proprietate. Și, mai presus de toate, sunt recunoscătoare pentru dreptul de a munci, ca să-mi pot cumpăra singură toate acestea.

Citește și: Cum să fii cea mai bună versiune a ta în 2021

Dreptul de vot al femeilor

Când ne gândim cu blândețe la feminism, căci destul de des luăm peste picior termenul, ne gândim doar la dreptul la vot obținut de femei în SUA abia cu 100 de ani în urmă. Femeile din Franța au primit dreptul la sufragiu mult mai târziu, în 1944, grecoaicele de rând, în 1952 – până atunci votau doar cele educate.

Iar în Elveția, da, Elveția, femeile au votat prima dată la nivel federal abia în 1971, iar la alegeri locale și regionale, egalitatea deplină între bărbați și femei s-a stabilit în 1990! În timpul vieții noastre!

Femeile din Arabia Saudită au câștigat dreptul la vot aproape ieri, adică în 2015.

Despre femei și feminism

Cum vă spuneam, cu toate acestea, termenul „feminism“ nu are numai încărcătură pozitivă nici măcar printre noi, femeile, dimpotrivă, e cel mai adesea respins ca fiind ceva exagerat, desuet, caraghios. Nici măcar cele care au putere datorită feminismului nu sunt mereu la rândul lor feministe.

Se pare că nici Margaret Thatcher nu prea era, căci și-a burdușit cabinetul numai cu bărbați. Căutați pe internet fotografii cu al său Guvern și o veți vedea pe Doamna de Fier înconjurată de peste 20 de miniștri bărbați. Gândiți-vă câte dintre cele ajunse la egalitate de funcție, de plată, de putere cu ceea ce doar bărbații reușeau până nu demult se cred ele însele niște excepții și nu consideră neapărat că și alte femei ar putea fi la fel.

Să ne gândim la noi înșine, de câte ori suntem solidare cu „surorile” noastre și de câte ori nu perpetuăm de fapt convingerile ancestrale că totuși nu merităm chiar totul. Sunt atât de înrădăcinate convingerile nu asupra unor diferențe indiscutabile între bărbați și femei, ci asupra unor inferio­ri­tăți, încât numai autoeducația ne poate îndepărta de propriul misoginism.

Aud femei care disprețuiesc alte femei că nu umblă mereu pe tocuri, le consideră niște îngălate, cu toate că azi femeile aleargă de colo colo, muncesc, fac cumpărături, își scot copiii la joacă, nu stau picior peste picior într-o vitrină. Uitați-vă bine spre meseriile și ritmul celor care condamnă lipsa de feminitate a celor care nu poartă tocuri și dau exemplul divelor de pe vremuri.

Citește și: Amalia Enache: Unde a dispărut generozitatea?

Românca Nadia Lacoste

Am filmat-o pe românca Nadia Lacoste, fostă Mărculescu, prima femeie director din istoria Studiourilor Metro Goldwyn Mayer de la Hollywood. Care mi-a povestit că în acele vremuri, în anii ’40, ca femeie la MGM puteai să fii actriță ori secretară, nimic mai mult. Da, pe tocuri, coafată, superbă, mereu cu grija să-i bucuri vizual pe bărbații din jur, mereu la dispoziția lor cu cafele și organizat agende, dar în niciun caz să hotărăști tu ceva, să ai opinii, să influențezi industria filmului.

Dintr-o poziție de secretară și-a început și ea cariera, așa cum era maximum posibil până la ea, dar una care vorbea franceză, germană, spaniolă, pe lângă engleză și română. Absolvise un colegiu de fete de Științe politice, dar nu a putut să devină reporter la Newsweek sau Time pentru că în acea vreme o femeie pur și simplu nu putea să fie reporter.

Citește online gratuit numărul de martie al revistei Unica

Gândiți-vă bine ce imagine a femeii idealizați

Această doamnă, care ulterior a fost purtător de cuvânt al Principatului de Monaco timp de 50 de ani, s-a făcut respectată de o lume întreagă tocmai pentru că a refuzat să fie doar ce până atunci puteai să fii ca femeie: o prezență de admirat pentru gleznele subțiri și puterea de seducție, ori cea de a fi răbdătoare.

Și nu întâmplător ea a primit misiunea, ca PR al Principatului, să transforme imaginea fostei actrițe Grace Kelly într-una de prințesă cu misiune. Să-i dea consistență, dincolo de aspect, să-i definească trăsăturile de caracter în ochii supușilor, să o vadă o lume întreagă în deplinătatea calităților sale și să o iubească pentru întregul ei.

Pe Nadia Lacoste presa americană a numit-o „The acid breathing dragon” – Dragonul care respiră acid. Când am cunoscut-o eu, în apartamentul ei de la Paris, „Doamna Dragon”, ajunsă la o vârstă respectabilă, creștea leuștean pe balconul apartamentului de unde se vedea perfect Turnul Eiffel.

Era fericită să dea interviu unui reporter-femeie, ceea ce ei îi fusese refuzat în tinerețe să devină. Nu purtam tocuri, dar citisem Mihail Sebastian, care o menționase chiar pe ea în Jurnal. Când s-au cunoscut, ea avea 17 ani și locuia încă în România. Inițial, îmi acordase două ore pentru interviu. Am petrecut împreună o zi întreagă.

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter