Rochia şerveţel, o alegere vestimentară feminină

De Diana Sorescu, pe

Cu o denumire drăgălaşă, rochia-şerveţel are un croi asimetric şi un material fluid, ce aminteşte de batistuţele pufoase. Vedetele o adoră şi este ideală pentru zilele de vară!

Rochia-şerveţel

Rochia-şerveţel, cu borduri asimetrice, din materiale caline şi fluide, este ideală pentru zilele toride vară.

Kate Bosworth a purtat de curând o creaţie jucăuşă, de un roz bombon, din ultima colecţie Richard Nicoll Resort. Rochia asimetrică, din mătase delicată, se potriveşte perfect cu sandalele nude dar şi cu buclele rebele.

Machiajul subtil completează look-ul vaporos, de vară.

Naomi Watts ne arată cum să purtăm casual-chic o rochie-şerveţel. Ea a combinat o creaţie albă, asimetrică, cu pantofi Oxford şi pălărie stil masculin.
Outfit-ul all white a fost îndulcit de accesorii aurii şi subtile detalii maro.

Hayden Panettiere este extrem de feminină în rochia franjurată, imprimată cu flori orange. Actriţa a ales să poarte creaţia asimetrică pe covorul roşu, mixată cu o pereche de pantofi nude şi o geacă scurtă, din piele roşcată.

Chiar dacă supremaţia rochiei-şerveţel a fost în 2009, purtată cu stil şi asortată cum trebuie, ea poate fi o piesă de bază în garderoba ta de vară.

Lasă-te inspirată de vedete şi alege o rochie franjurată care să îţi complimenteze silueta!

Rochia şerveţel, o alegere vestimentară feminină


Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter