Kate Bosworth și Michael Polish s-au separat după 8 ani de mariaj

De Adelina Duinea, pe

Kate Bosworth (38 de ani) și Michael Polish (50 de ani) s-au separat după 8 ani de mariaj și 10 de relație. Actrița a făcut anunțul în mediul online, în dreptul unei fotografii în care ea și fostul ei partener de viață se sărută. Kate a redat la începutul mesajului una dintre primele conversații dintre ea și regizor, pe platourile de filmare ale peliculei Big Sur, în anul 2011.

Kate Bosworth și Michael Polish s-au separat după 8 ani de mariaj

„Vrei să împărțim un burger? Da. Dar un shot de whiskey? Categoric”, a scris Kate. „Începutul este deseori cea mai frumoasă parte a iubirii”, a continuat. „Artificii, magnetism, revoltă – atracție. Debutul care indică existența a infinite posibilități.

Împarte un burger cu cineva în momentul în care începeți să aveți sentimente unul pentru celălalt și puteți muri știind că asta a fost ultima voastră masă. Cumpără o sticlă de whiskey și împărțiți shot-uri. Ascultă acea piesă perfectă și dansează cu cel/cea pe care pare că îl/o cunoști de-o viață, deși v-ați cunoscut cu doar câteva minute în urmă.

Dar relațiile nu funcționează întotdeauna. În mod inerent, ne este teamă de despărțire. Să pierzi ceea ce ai pentru că ai obținut ceea ce voiai. Să fii atașat de așteptările pe care le ai de la rezultat. Marele necunoscut”, a continuat. „Dar dacă alegem să nu ne fie teamă, ci să iubim? Dacă cea mai delicată și firavă licărire de flacără devine un alt tip de căldură cu totul”, mai scrie.

Citește și:

Mihaela Rădulescu, marcată de această tragedie din familia ei. „Am rămas traumatizată”

Lili Sandu, semnal de alarmă pentru Poliția Rutieră. „Chiar nu e de glumă”

Gina Pistol și Smiley, prima vacanță în trei de când au devenit părinți! Ce destinație a ales cuplul

Deși admite că poate „suna ciudat pentru unii” sau „romantic pentru alții”, Kate precizează că „acesta este adevărul” în ceea ce îi privește pe ea și pe Michael. „Inimile noastre sunt pline. Nu ne-am iubit niciodată mai mult și suntem profund recunoscători unul pentru celălalt deși luăm decizia de a ne separa.

În ultimii 10 ani de relație, am ales iubirea de fiecare dată. Ne ținem la fel de strâns de mână și azi, așa cum am făcut-o în ziua în care ne-am căsătorit. Privirile dintre noi sunt mai profunde. Avem mai mult curaj acum. În timp ce renunțam la relație, am realizat că iubirea dintre noi nu se va sfârși niciodată.

Conexiunea nu dispare pur și simplu. Iubirea devine mai profundă, inima se mărește”, a mai scris actrița. Kate a încheiat explicând că, deși va fi dificil să meargă mai departe făcând în continuarea parte unul din viața celuilalt, ea și Michael sunt nerăbdători să dezvăluie proiectul la care au colaborat cel mai recent.

Într-un interviu oferit în urmă cu ceva timp, regizorul spunea: „Prima scenă, prima zi, mi-am zis: «Am să mă căsătoresc cu fata asta!»”. Și așa a făcut. Fostul cuplu s-a căsătorit în Montana, în august 2013. Tot atunci, Kate a devenit mama vitregă a fiicei lui Michael, Jasper.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter