Măreşte-ţi sânii cu tratamente naturiste

De Unica.ro, pe

Acum, că a venit vara, iar hainele purtate sunt din ce în ce mai puţine şi mai subţiri, femeile au o nouă preocupare – sânii. Doamnele care nu se pot lăuda cu un bust voluminos sau ferm şi care se tem de bisturiu pot apela la câteva tratamente naturiste pentru a obţine pieptul dorit. Pe lângă exerciţiile fizice care pot contribui la nişte sâni de invidiat, există şi câteva tratamente naturiste cu acelaşi efect. De exemplu, tinctura de mărar folosită mai mult timp ajută la creşterea sânilor.

Uleiul de mărar

Uleiul de mărar se găseşte şi la plafar, dar poate fi preparat şi în casă. Într-un borcan se amestecă 15 linguri de pulbere de mărar, la 1/2 l de ulei. Borcanul trebuie lăsat timp de 12 zile la macerat, după care preparatul trebuie filtrat. Uleiul obţinut astfel se păstrează la rece. Zilnic, timp de trei săptămâni, se masează sânii cu ulei, aproximativ 10 minute. Acest masaj ajută la creşterea sânilor, dar şi la recăpătarea fermităţii bustului.

Tinctura de mărar se prepară din amestecul a 20 de linguri seminţe de mărar, cu 1/2 l de alcool alimentar de 70 grade. După ce este lăsat la macerat opt zile, conţinutul se filtrează. În fiecare zi se înghit trei-patru linguriţe de tinctură dizolvată în apă. Acest tratament durează o lună şi se poate relua oricând este nevoie.

Uleiul de germeni de grâu

Uleiul din germeni de grâu are un puternic efect estrogen şi favorizează creşterea sânilor. Se administrează câte o linguriţă de două-trei ori pe zi şi se fac e şi masaj circular al sânilor. Pentru efecte sporite, se poate asocia chiar şi cu vitamina E.

Amestec de busuioc şi anason

Pentru frumuseţea sânilor este indicat un amestec de plante, precum rădăcină de lemn dulce, flori de busuioc şi seminţe de anason. Toate acestea se macină până se obţine un praf fin, din care se va lua o linguriţă dimineaţa, pe stomacul gol, în fiecare zi. Pentru a avea un gust bun şi pentru a fi mai uşor de consumat, praful de plante poate fi amestecat cu miere de albine.

Varza şi uleiul de peşte protejează împotriva cancerului

Varza, ceaiul verde, algele marine, uleiul de peşte sunt doar câteva din alimentele care protejează în mod natural organismul împotriva îmbolnăvirii de cancer la sân.

Nucile şi ţelina remodelează bustul

Măslinele negre, soia, frunzele de ţelină, alunele neprăjite, nucile şi seminţele de floarea-soarelui neprăjite pot remodela sânii. Un regim îmbogăţit cu aceste alimente ar trebui urmat cel puţin o jumătate de an pentru a observa rezultatele.

Atenţie la duşurile fierbinţi!

Duşurile cu apă fierbinte, fluctuaţiile de greutate, sutienele proaste, dar şi expunerea la soare pun în pericol sănătatea şi frumuseţea sânilor.

sursa: libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter