Persoanele urâte, defavorizate întreaga viaţă

De Erika Chivu, pe

Degeaba încercăm să ne convingem pe noi înşine că frumuseţea nu este importantă, că îngrijirea, inteligenţa sau sufletul contează mai mult. Se pare că aspectul fizic…
… este mai important decât am vrea să recunoaştem, cei frumoşi fiind favorizaţi în mod inconştient.

Oamenii consideraţi urâţi sunt mai puţin iubiţi în copilărie, îşi găsesc mai greu de lucru şi chiar au mai multe şanse să fie condamnaţi la închisoare.

Probabil că toţi părinţii o vor nega, însă cercetătorii canadieni au făcut o descoperire cel puţin ciudată. După spusele lor, copiii frumoşi sunt îngrijiţi mai bine de părinţi. Sociologii au mers în 14 supermarket-uri şi au analizat felul în care 400 de oameni aveau grijă de copiii lor în timp ce-şi făceau cumpărăturile.

Copiii mai frumoşi erau mai bine supravegheaţi, au descoperit ei, în timp ce micuţii cu aspect banal sau urât erau lăsaţi să se îndepărteze, existând riscul să se rănească.

Se pare că există şi o explicaţie bazată pe teoria evoluţiei: pentru că frumuseţea este asociată cu sănătatea, un copil frumos este urmaşul care are cele mai mari şanse de a duce mai departe numele familiei, aşa că el este mai bine îngrijit de părinţi, fără ca ei să-şi dea măcar seama.

Această discriminare, fie ea conştientă sau nu, continuă şi la maturitate. La Universitatea din California s-a cercetat legătura dintre aspectul fizic şi succesul profesional, iar oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că oamenii frumoşi câştigă cu 12% mai mult decât cei urâţi.

Iar dacă ai un aspect normal, nici foarte frumos, dar nici neplăcut, probabil că veniturile tale sunt cu 7% mai mici decât ale celor mai frumoşi dintre colegi. De ce apar aceste diferenţe? Oamenii frumoşi sunt consideraţi mai cooperanţi şi mai comunicativi, aşa că se integrează mai bine într-o echipă şi au mai multe şanse să facă parte dintr-o echipă de succes.

Frumuseţea are un efect de halou, după spusele sociologilor. Adică, atunci când vedem o persoană atrăgătoare îi atribuim şi alte calităţi, care nu au legătură cu aspectul fizic.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul oamenilor urâţi. Bazându-ne pe aspectul lor neplăcut, tindem să le atribuim si alte defecte, care nu ţin de fizic. Aşa se face că, odată ajunse în faţa unui judecător, persoanele urâte au mai multe şanse să fie condamnate, iar pedepsele sunt mai mari în cazul lor.

„La cum arată, sigur e un hoţ” gândesc reprezentanţii legii când ajung faţă în faţă cu o persoană mai puţin frumoasă. Şi asta nu e tot. În mod inconştient, judecătorii îi pedepsesc mai aspru pe cei urâţi. Pedepsele primite de ei sunt, în medie, cu 22 de luni mai mari.

Pe de altă parte, dacă eşti urât ai mai multe şanse să ajungi la închisoare din vina ta, nu numai a judecătorilor. La Universitatea din Colorado s-a studiat legătura dintre aspectul fizic şi posibilitatea de a comite o infracţiune şi, aşa cum era de aşteptat, s-a constatat că închisorile sunt pline de oameni urâţi.

Este posibil ca asta sa aibă legătură cu posibilitatea de a găsi un loc de muncă. Cei cu aspect mai puţin plăcut îşi găsesc mai greu un job, aşa că, uneori, sunt nevoiţi să apeleze la mijloace ilegale de a-şi câştiga traiul. În plus, cei frumoşi se descurcă mai bine încă din timpul şcolii, unde au note mai bune şi o viaţă socială mai bogată, ceea ce le sporeşte şansele de a avea succes la maturitate.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter