Kilogramele în minus nu sunt sexy

De Stela Moisescu, pe

Fetele cu o greutate normală sunt mai atrăgătoare în ochii bărbaţilor decât femeile slabe. Bărbaţii sunt atraşi mai degrabă de femeile care arată şi sunt sănătoase.

Aceasta este concluzia unui studiu care demonstrează faptul că frumuseţea nu înseamnă cât mai puţine kilograme, ci o siluetă sănătoasă, după cum relevă bbc.co.uk.

Cercetătorii implicaţi în studiu au cules informaţii legate de starea de sănătate a 84 de femei, care au fost ulterior fotografiate.

Imaginile au fost arătate studenţilor unei universităţii. Aceştia le-au catalogat pe femei în funcţie de nivelul de atractivitate, dar şi în funcţie de cât de sănătoase arătau.

Bărbaţii au considerat că femeile cu o greutate normală sunt cele mai atrăgătoare şi arată cel mai sănătos.

Potrivit mai multor studii există o legătură clară între greutate şi sănătate, indiferent de vârstă.

În studiul de faţă femeile care aveau câteva kilograme în plus au raportat faptul că au răcit mai des, iar boala a ţinut mai mult timp.

De asemenea, femeile respective au utilizat mai frecvent antibiotice, iar presiunea lor sangvină a fost mai ridicată decât cea a femeilor cu o greutate normală.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter