Frumuseţe: Scapă rapid de riduri, fără bisturiu!

De Libertatea pentru femei, pe

Procedurile rapide de înfrumuseţare, prin injectarea cu diverse substanţe, sunt din ce în ce mai utilizate în cabinetele din România. Însă, din cauza preţului, nu toată lumea şi le permite! Iată în ce constau mai exact aceste proceduri, cât costă, dar şi care sunt variantele mult mai accesibile.

Botoxul

►Ce este? Botoxul este o toxină botulinică de tip A, folosită în chirurgia estetică pentru tratarea ridurilor de expresie.
►Injectarea. Procedeul de injectare cu botox reprezintă paralizarea musculaturii faciale, ameliorând ridurile provocate de contracţia musculaturii. Se pot corecta ridurile dintre sprâncene, din colţul extern al ochilor („laba gâştii”) şi din dreptul buzelor. Efectul este temporar, deoarece toxina botulinică se resoarbe după o perioadă de 2-4 luni, chiar 5-6 luni, în funcţie de cantitatea injectată. Apoi, activitatea musculară se reface. Pentru un efect constant, sunt necesare aproximativ trei injectări într-un an. Reacţiile alergice sunt destul de rar întâlnite. Un astfel de tratament costă peste 500 de euro, în funcţie de zona în care se acţionează şi de cabinetul ales.

Acidul polilactic

►Ce este? Acidul polilactic este un polimer artificial (sintetic), pe bază de acid lactic. Acidul lactic apare în mod natural în corpul uman şi este foarte bine tolerat.
►Injectarea. Tratamentul se aseamănă cu botoxul, însă efectele sunt de lungă durată, putând ajunge până la doi ani. Procedura se aplică în zona nasului, bărbiei, frunţii şi buzelor. După 4-6 săptămâni, apare efectul dorit şi ridurile se estompează. Pot apărea efecte secundare, ca roşeli locale sau mici hematoame, care dispar în câteva zile. Preţul tratamentului este în medie de 400-500 de euro.

Acidul hialuronic

►Ce este? Acidul hialuronic (HA) este o proteină care apare în mod natural în organism. Substanţa nu provoacă alergii, nu trebuie testată în prealabil, iar efectul este de întindere a pielii, estompând semnificativ ridurile şi pierderile de volum ale feţei.
►Injectarea. Acţiunea de injectare a acidului hialuronic tonifică pielea şi îi dă o imagine cu un aspect tânăr şi sănătos. Pot fi corectate ridurile de expresie de pe frunte, de la nivelul buzelor şi gâtului, se poate face un lifting (ridicare) pentru sprâncene, pot fi reconturaţi pomeţii şi obrajii. Tratamentul se repetă la interval de 6-12 luni. În medie, preţul unei injecţii este de 300 de euro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter