Frumuseţe: Hidratarea la duş

De Libertatea pentru femei, pe

Stă în puterea fiecăreia dintre noi să transforme un simplu duş într-un ritual de destindere şi înfrumuseţare. Este însă esenţial şi tipul de produse pe care alegi să le foloseşti.
Relaxează-ţi trupul şi hidratează-ţi pielea. În numai câteva minute, poţi alunga stresul de peste zi, dar la fel de important este să acorzi atenţia necesară pielii tale, care trebuie să fie curată, îngrijită, dar şi catifelată.

► Gelul de duş

Unul dintre secretele pielii revigorate îl reprezintă gelul de duş. Este utilizat de peste cinci decenii de femeile din întreaga lume, dar între atâtea tipuri de produse, parfumate, relaxante, hidratante sau exfoliante, alegerea celui mai potrivit dintre ele poate fi o sarcină dificilă. Foloseşte geluri de duş tonifiante, cu un miros proaspăt şi cu acţiune hidratantă. Îţi vor conferi o senzaţie de prospeţime şi catifelare. Totuşi, pentru a avea o piele hrănită în profunzime, este recomandat ca după duş să foloseşti un lapte de corp, ulei sau unt de corp, de preferat când pielea este încă umedă şi porii sunt încă deschişi, pentru o mai bună hidratare.

► Uleiul de duş

Folosirea zilnică a uleiului de duş te va ajuta să îţi îmbunătăţeşti în mod vizibil aspectul pielii. De altfel, felul în care arată pielea reflectă cel mai bine condiţia în care se află. Acesta face minuni, mai ales dacă ai o piele uscată. Curăţă delicat şi are un aport considerabil la recăpătarea elasticităţii pielii şi la hrănirea în profunzime a acesteia. Poţi alege între produsele cu ulei de migdale, cunoscut pentru proprietăţile hidratante, dar şi lavandă, vanilie sau cu extract de rozmarin, care reglează sebumul şi relaxează, dând o senzaţie de corp uşor.

SĂPUNUL

Foarte multe persoane îşi simt pielea mai curată dacă folosesc săpunurile în locul gelurilor sau al uleiurilor de duş, care pot lăsa acea senzaţie de clătire insuficientă. În acelaşi timp, folosirea unui săpun nepotrivit poate usca pielea, aşa că varianta cea mai indicată este să le alegi pe cele care conţin ingrediente naturale: extracte din plante, fructe şi flori, inclusiv uleiuri vegetale. Însă pentru un rezultat şi mai bun, aplică în fiecare zi şi o loţiune de corp hidratantă şi tonifiantă. Cu siguranţă, te vei simţi bine în pielea ta!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter