Experiența mea din Atena cu Laura Cosoi

De Dana-Ruxandra Panghe, pe Ultimul update Joi, 03 martie 2022, 15:01
13 grade în ianuarie, portocali sălbatici care străjuiesc străzile din tot orașul și întâlniri cu oameni tonici ca niște pastile efervescente. Citește mai jos despre zilele mele grecești în Orașul Zeilor. 

Experiența mea din Atena cu Laura Cosoi

Știi senzația aceea pe care ți-o dau zilele senine și călduroase, ca de primăvară timpurie, însă când calendarul îți arată negru pe alb că încă suntem în luna ianuarie? Ei, bine, eu doar ce am trăit-o pe pielea mea, timp de câteva zile norocoase, într-o deplasare de serviciu din capitala Greciei. Mai mult mi s-a părut extrem de util să pot schimba păreri și idei cu colegi jurnaliști din altă țară, să ne împărtășim secrete de beauty (pe care le voi dezvălui pe parcurs, pe unica.ro) și să testez produse de frumusețe și de îngrijire pentru a-ți oferi, la cald, cel mai onest feedback despre ele.

Astfdel, am petrecut câteva zile la Atena, în Grecia, alături de colegi din branșă, dar și de Laura Cosoi. Actriță și bloggeriță, Laura este o prezență care te binedispune instant, care emană căldură și cu care nu am ratat ocazia să stau de vorbă. Printre deplasări foarte dese în țară și în străinătate, Laura găsește timp să își programeze spectacole de teatru din București, dar și să posteze pe blogul ei și să își promoveze cartea de bucate „Rămâi la masă“ la târgurile internaționale de carte din toată lumea. I-am povestit că mi-am făcut curaj de mai multe ori în bucătărie și am gătit câteva rețete recomandate de ea din cartea de bucate, însă evident, le-am ales pe cele mai… simple, ca să fiu sigură că îmi ies grozav!

Experiența mea din Atena cu Laura Cosoi

Din 2015, Laura este ambasadoare pentru brandul Pantene, și își ia rolul foarte în serios. Mai mult, vedeta pregătește o carte despre cum să îți îngrijești corect podoaba capilară și cum să îți ajuți părul să crească sănătos. „Orice femeie știe că părul este important. El este responsabil în bună măsură de felul în care ne simțim. Și, în funcție de starea noastră alegem să ni-l aranjăm cuminte, elegant, seducător sau îndrăzneț“, spune Laura pe blogul ei.

Foto: Laura Cosoi (Facebook)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter