Tu câte cosmetice foloseşti? Vezi 2 greşeli pe care le fac femeile!

De Erika Chivu, pe

Printre greşelile de frumuseţe cele mai grave şi mai frecvente se numără folosirea prea multor cosmetice. Vezi care este minimul necesar pentru un ten sănătos!

Tu câte cosmetice foloseşti

Cu toate ne dorim un ten sănătos şi frumos, iar producătorii de cosmetice încearcă să profite de dorinţa noastră punându-ne la dispoziţie o mulţime de produse: creme, serumuri, loţiuni, măşti, hidratante, revitalizante, de zi, de noapte, emoliente, etc.
De fapt, majoritatea produselor fac acelaşi lucru, dar poartă nume diferite ca să cumperi cât mai multe. Rezultatul? Tenul tău este “bombardat”cu foarte multe ingrediente care pot fi iritante sau pot fi combinate prost, astfel încât îşi anulează unul altuia efectele.

Produsele cosmetice de care chiar ai nevoie

1. Un demachiant.
2. Un produs de curăţare care înlocuieşte săpunul.
3. O cremă hidratantă care să conţină cât mai multe ingrediente benefice  – antioxidanţi, vitamine, etc. Dacă ai o cremă hidratantă bună nu îţi mai trebuie cremă revitalizantă, regeneratoare, de noapte, calmantă sau alte produse cu nume pompoase, dar stupide. Nu îţi trebuie nici măcar produs antirid pentru că o cemă hidratantă bună are efect antirid şi invers.
4. O cremă cu factor de protecţie solar, care poate fi şi hidratantă.
5. Alte produse de tratament recomandate de dermatolog sau în funcţie de nevoile tenului: exfolianţi, retinoizi, etc. Vezi care sunt cele trei cosmetice esenţiale pentru tenul tău!
Cosmeticele absolut necesare nu trebuie să aibă miros spectaculos – parfumul irită pielea – ambalaj colorat sau reclame pline de vedete. În loc să cheltuieşti banii pe multe produse ineficiente, cumpără-ţi doar câteva, dar bune. Dacă rutina ta de îngrijire este simplă îţi va fi mai uşor să o urmezi pe termen lung, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

Cât de des schimbi cosmeticele?

Este necesar să-ţi schimbi rutina de îngrijire de două ori pe an ca să ţii pasul cu vremea de afară. Însă e o mare greşeală să o schimbi o dată pe lună sau chiar la săptămână, în funcţie de ofertele magazinelor sau alţi factori care nu au legătură cu pielea.
Pielea are nevoie de rutină şi îi trebuie timp ca să se obişnuiască cu anumite produse, iar efectele benefice se văd în câteva luni de utilizare. Dacă schimbi marca de cosmetice la săptămână sau nu reuşeşti să urmezi o rutină, să nu te mire că efectele pozitive întârzie.
Înainte de a cataloga un produs ca fiind ineficient dă-i timpul să funcţioneze şi abia apoi te poţi gândi dacă e cazul să-l schimbi. Odată ce ai găsit cosmeticele potrivite tenului tău, nu are rost să le schimbi, căci pielea va fi “bulversată”.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter