Îngrijirea tenului: Rutina de dimineaţă în 7 paşi simpli

De Erika Chivu, pe

Te încurci în atâtea produse de îngrijire şi nu mai ştii pe care să le foloseşti şi cum? Noi îţi spunem care sunt pasii pentru un ten sănătos, în ordinea lor corectă.
Pasul 1: Spală-te pe faţă cu apă călduţă şi un produs de curţare blând. E bine să foloseşti unul sub formă de gel, emulsie, spumă, etc. în locul săpunului solid.
Pasul 2: Aplică un toner şi aşteaptă să se usuce pe ten. Acest pas este opţional. Tonerul trebuie să fie fără alcool, chiar dacă te lupţi cu acneea.
Pasul 3: Aplică tratamentele pentru ten, de exemplu cele pentru acnee.
Pasul 4: Aplică o cremă hidratantă. Acest pas este esenţial, indiferent de tipul tenului.
Pasul 5: Aplică o cremă cu factor de protecţie solară. Şi acest pas este foarte important, indiferent de anotimp sau vremea de afară. Vara ai nevoie de cel puţin SPF 30, iar iarna ajunge un SPF 15.
Pasul 6: Aplică fondul de ten sau primerul şi apoi continuă cu machiaj. Evident, acest pas este opţional.

Alte sfaturi utile pentru îngrijirea tenului

– După ce speli faţa, şterge-te blând prin tamponare cu un prosop special. Cel mai bine ar fi să foloseşti şerveţele de hârtie de unică folosinţă. Prosopul care stă mereu în baie, în mediu umed, nu este cel mai indicat, mai ales dacă ai acnee.
– Ai grijă la produsele de styling pentru păr. Şuviţele de păr pline de fixativ sau spumă care îţi stau pe ten îţi pot irita pielea, ducând la coşuri.
– Când foloseşti parfum, ai grijă să nu îl pulverizezi pe faţă. Parfumul este foarte iritant pentru pielea feţei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter