Ne vedem pe apă! Stand Up Paddling (SUP)

De Adina Rosetti, pe

Mai e o lună de vară, timp suficient pentru a te apuca de un sport acvatic, dacă nu ai făcut-o încă! Alege stand up paddling (SUP), un sport accesibil, uşor de învăţat şi… feminin! Dacă vrei să afli mai multe, în revista Unica de august, poţi citi poveştile captivante ale unor femei pasionate de sporturi de apă.
 
Nu sunt o fire sportivă şi nu m-aş încumeta să mă lupt cu valurile, vântul sau apele repezi, însă îmi place apa şi când am aflat de existenta acestui sport, nou în România, am bătut din palme de bucurie, convinsă că s-a inventat ceva şi pentru mine.
Ne vedem pe apă! Stand Up Paddling (SUP)
Aşa că am încercat să mă dau cu o placă pe Dâmboviţa, asistată de Tiberiu Balica, instructor de surf şi SUP. A fost mult mai uşor decât îmi imaginam, practic nu trebuie să înveţi să-ţi ţii echilibrul, ci doar să vâsleşti şi să manevrezi placa, ce poate fi folosită şi pentru surf sau windsurf.
Ne vedem pe apă! Stand Up Paddling (SUP)
Există şi varianta gonflabilă, extrem de uşor de transportat. În plus, este comparat cu fitnessul ca efect asupra corpului (învăţând să vâsleşti corect, îşi tonifiezi muşchii, mai ales cei abdominali) şi îţi dă o perspectivă inedită asupra mediului (habar nu am avut ce pădure de plante creşte pe fundul Dâmboviţei!).
Ne vedem pe apă! Stand Up Paddling (SUP)
Este un sport extrem de accesibil şi comod, nu trebuie să ajungi în Bali sau Maldive (deşi n-ar fi rău…), ci poţi începe simplu, pe Dâmboviţa, în cadrul Academiei Rawmania, un parteneriat între SUP Academy şi Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23.
Ne vedem pe apă! Stand Up Paddling (SUP)
Tot acolo poţi experimenta şi ceva cu totul nou: yoga pe apă! Plăcile pot fi folosite şi că suport pentru a face yoga, iar cursurile sunt ţinute de Romina Rossi, o argentiniancă frumoasă care te va învăţa cum să te relaxezi în mijlocul Dâmboviţei sau al lacului Herăstrău. Sună bine, nu-i aşa?
Cursuri: SUP Academy, www.supacademy.ro, 0756.046.099
Află mai multe despre sporturile nautice (yachting, kiteboarding, surfing) din numărul de august al revistei UNICA
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter