Keep me logged in

De Revista Unica, pe

Florin Piersic jr., actor
La dezactivarea contului, profilul tău va dispărea din reţeaua Facebook, împreună cu toată informaţia asociată. Oamenii nu te vor mai putea găsi şi nici nu vor mai avea acces la informaţii despre tine.

O să vină o zi în care cei de la Facebook or să ne lase să avem câţi prieteni vrem. Am impresia că în momentul ăsta numărul de prieteni e limitat la cinci mii. Dar omul ăla cu faţă de adolescent întârziat lucrează chiar acum la chestia asta. Probabil că, între timp, s-a mai maturizat şi el. Poate că s-a dus pe la sală şi acum arată ca un bărbat. N-am idee. Dar sunt convins că fostul băiat cu coşuri ne vede foarte clar pe toţi şi ştie exact ce facem, ce gândim şi ce mai vrem de la el. Aşa că el îmbunătăţeşte ce a creat. Îşi upgradează invenţia. Chiar acum.

Şi o să vină ziua în care băiatul ăsta o să ne dea voie să ne împrietenim cu toată lumea. Evident, o să ne ia ceva timp să ne dăm acceptul către sutele de milioane de prieteni. O să obosim în răstimpuri şi o să mai şi dormim câteva ore. Iar apoi o să dăm accept după accept şi add as friend după add as friend. Or să ni se strice tastaturile de atâta uzură. Dar băiatul, deghizat în haine de bărbat corporatist, o să vorbească cu prietenii lui (mai mult sau mai puţin puberi), iar aceştia or să inventeze alte şi alte laptopuri şi macbookuri, cu alte tastaturi, mult mai rezistente. Iar noi o să mergem la magazin ca să alegem sistemul dotat cu tastatura perfectă. În vitrină, o să vedem manechine aşezate la birouri. Şi manechinele astea vor avea degete robotice, cu care vor apăsa puternic toate butoanele tastaturilor de ultimă generaţie,
pentru ca noi să admirăm rezistenţa la uzură a tastaturilor de ultimă generaţie. Vreau şi eu, o să gândim noi toţi, în cor. Şi le vom avea. O să putem beneficia de tastatura optimizată pentru mâinile noastre. O să stăm cu mâinile într-un mulaj de ipsos (pentru câteva secunde, o să ne simţim ca vedetele de la Hollywood), iar apoi mulajul va fi introdus într-un device cu soft 3D. Dintr-un tub foarte sci-fi, o să
vedem cum iese o tastatură concepută special pentru degetele noastre ahtiate după bătut. Şi vom lua tastatura acasă.
Ne vom aşeza pe fotoliile noastre ergonomice şi rotative şi ne vom repezi cu degetele pe noile noastre tastaturi.
Ne vom băga degetele până la coate în noile noastre tastaturi, iar ele, tastaturile, vor geme de plăcere (acest efect special va fi doar opţional, neinclus în varianta-standard).

Şi apoi ne vom înmulţi mulţimile de prieteni. Vom ridica suma de prieteni la pătrat, apoi la cub. Şi aşa mai departe. Nu ne vom linişti decât atunci când ne vom da seama că suntem prieteni cu toţi oamenii de pe planetă. Că nu mai există prieteni care aşteaptă să ne fie prieteni sau care să nu fie deja prietenii noştri. Vom fi cu toţii prieteni între noi şi ne vom împrieteni din ce în ce mai mult şi mai tare. Ne vom arăta pozele de pe vremea când nu eram prieteni, de pe vremea în care nu exista Facebook, de pe vremea când noi nu eram prieteni şi, practic, nici măcar nu existam, în fosta lume atât de searbădă şi de săracă, şi de pustie, şi de plină de prieteni care nu ne erau încă prieteni.

O să avem şi momente de disperare. Dar le vom depăşi cu uşurinţă. Prietenii noştri vor fi lângă noi, cu miliardele, gata să ne susţină. Vom mânca cot la cot cu prietenii noştri şi le vom spune şi lor ce bunătăţi am găsit în conserva abia deschisă. Vom face sex cu partenerii şi partenerele noastre de viaţă, folosind metoda split screen. Ochii noştri vor urmări mesajele de pe ecran, în timp ce trupurile noastre se vor acupla pe fugă. Da, or să existe şi momente de nostalgie. Foarte rar, dar or să apară şi astea. O să ne dăm seama că ne doare coloana vertebrală şi o să ne ridicăm pentru câteva clipe din fotoliile noastre minunate. O să mergem în dreptul geamului şi o să ne uităm la străzile pustii. O să fie soare afară, iar noi o să simţim pentru o clipă un impuls ciudat, acela de a ieşi puţin la aer. Dar n-o să facem asta. N-o să ne trădăm prietenii. O să fim doar tentaţi s-o facem. Şi, exact în clipa în care vom lua hotărârea de neclintit de a ieşi din casă, privirea ne va cădea peste ecranul monitorului. În stânga sus, vom vedea că avem câteva mii de cereri de prietenie, câteva sute de mesaje şi câteva zeci de notificări. Şi atunci ne vom aşeza, cuminţi, docili, pe fotoliile noastre, ca să vedem cine a mai postat vreo amintire din lumea care va fi devenit şi ea doar o amintire.
Iar afară, soarele va străluci cu putere şi va încălzi florile şi păsările, şi insectele, şi toate vietăţile necuvântătoare. Şi doar un singur om se va plimba prin parcurile pustii, căutând pe cineva cu care să socializeze. Un om care, odinioară, arăta ca un copil prea înalt. Un fel de bărbat imberb, cu apucături de om mare. Un vizionar.
„Vom face sex   cu partenerii folosind metoda split screen.“

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter