Florin Piersic și Angela Similea, iubirea care nu poate fi uitată. Actorul împlinește 87 de ani

De Simona Tudorache, pe Ultimul update Vineri, 27 ianuarie 2023, 12:40

Florin Piersic are întotdeauna vorbele la el și alura unui star de la Hollywood,  iar carisma pe care o are te lipește de ecran ca un magnet. Îți cotrobăie prin suflet și îți smulge nestingherit câte un zâmbet. Atunci când începe să se afunde în povestit nu ai cum să rămâi indiferent. Florin Piersic împlinește astăzi 87 de ani.

Actorul se află la al treilea mariaj, dar lasă în urmă și o poveste de dragoste cu Angela Similea. Atunci când au dat frâu sentimentelor, Florin Piersic era căsătorit.

Florin Piersic, cucerit de Angela Similea

Erau frumoși, apăreau pe scenă împreună și în emisiuni TV, iar la un moment dat au început să aibă sentimente unul pentru celălalt. Nu a mai contact nici faptul că el era căsătorit. Florin Piersic a trăit o iubire furtunoasă cu Angela Similea.

Marele actor a comparat-o pe solistă cu Angelina Jolie și a vorbit despre trăirile ce îl încercau în acele vremuri.

„Cu Angela am fost într-un amor nebun. Luni întregi am plecat cu ea în deplasari şi era imposibil să nu avem ceva, mai ales că Similea era foarte frumoasă şi dorită de toţi. Era cel mai mare trofeu, cum ar fi Angelina Jolie acum. La început ne şicanam, apoi am început să ne apropiem din ce în ce mai mult, ne mai şi pipăiam, pâna ne-am cuplat de tot. A fost o ‘lipitură’ în toata regula, o poveste de dragoste frumoasă, de care, acum, îmi aduc aminte cu plăcere“, mărturisea Florin Piersic pentru Wowbiz.ro.

Angela Similea: „Florin avea o frumusețe de Făt- Frumos”

La rândul ei, Angela Similea a vorbit printre rânduri în cartea ei biografică „Angela – cântec şi rugă“, despre momentele trăite alături de Florin Piersic.

„Florin era cu adevărat superb. Avea o frumuseţe de Făt-Frumos, departe de a fi efeminat. Ceea ce am înţeles eu repede lângă el este că dacă eşti fluture te-ai ars. Nu voiam să mă ard. M-am străduit să rămân şi eu o «lampă». Dar am creat un cuplu. Pe la televizor, în turnee. Mi-amintesc că Anna Szeleş, soţia lui, a suferit mult. Cel puţin în meserie. Ei doi erau frumoşi, erau talentaţi, dar, când am intervenit eu, s-a întâmplat un lucru la urma urmei normal. Adică, eram doi români înalţi, frumoşi şi celebri, eram un cuplu adevărat“, povestea în carte Angela Similea.

Angela Similea și Florin Piersic, sfârșit de idilă

Actorul a ales însă să meargă mai departe cu Anna Szeleş, cu care era căsătorit atunci.

„Nu am avut un amor cu ea ca să doresc să mă despart de soţia mea de atunci, Anna Szeleş. Eu am iubit-o pe Angela şi am avut unele momente în care am simţit că ea ar fi făcut orice ca să rămână cu mine“, susținea Florin Piersic.

Citește și: Florin Piersic, despre relația cu fiul lui și cea mai mare frică a sa: „Nu știu unde mă va prinde”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter