Vremea în weekend 24, 25 noiembrie 2018. Zile cum maxime de 16 grade Celsius

De Oana Dinu, pe Ultimul update Vineri, 23 noiembrie 2018, 15:48
Vremea în weekend 24, 25 noiembrie 2018 vine cu soare și temperaturi mai ridicate decât normalul acestei perioade. În mai multe regiuni maxima va ajunge la 16 grade Celsius. 

Vremea în weekend 24, 25 noiembrie 2018 aduce vești bune pentru România, după zilele geroase din ultima perioadă. ANM a anunțat maxime ce vor ajunge și la 12 – 16 grade Celsius. Chiar și la munte se va încălzi și termometrele vor arăta valori termice ridicate. Local, se vor semnala fenomene de ceață, chiciură sau fulguială.

Vremea în weekend 24, 25 noiembrie 2018 în nordul și vestul țării

În Maramureș, în perioada 24 – 27 noiembrie va fi mai cald decât în mod obișnuit, cu valori termice diurne în medie între 6 și 8 grade, apoi vremea se va răci, astfel încât media maximelor va fi în scădere până în jurul valorii de 2 grade, anunță ANM. În intervalul  26 – 28 noiembrie, minimele vor scădea până la -6/-4 grade. După 25 până în data 2 decembrie există șanse de ploi slabe cantitativ.

Sâmbătă vremea va fi închisă, dar maximele urcă până la 7 – 10 grade. Și minimele trec de pragul de îngheț și ajung la 2 – 5 grade Celsius. Duminică valorile termice diurne ajung la 11 grade Celsius, iar noaptea scad până la 2 – 6 grade. Totuși, cerul va fi acoperit de nori și sunt condiții de precipitații.

Și în Crișana, în perioada 24 – 27 noiembrie, va fi mai cald decât în mod obișnuit, cu valori termice diurne în medie între 8 și 11 grade, apoi vremea se va răci și media maximelor va scădea până la 2- 4 grade. Temperaturile minime se vor situa în jurul pragului de îngheț în nopțile de 24, 25, apoi vor scădea spre medii de -4/-2 grade. Există șanse de precipitații moderate în jurul datei de 27 noiembrie și slabe cantitativ în ziua următoare.

Vremea de sâmbătă aduce în Crișana atât maxime de 12 grade, cât și ploi. Valorile termice minime vor varia între -6 și 6 grade. Duminică va fi înnorat, dar maximele cresc până la 16 grade. Noaptea se vor înregistra temperaturi de 4 – 8 grade.

În Banat, în perioada 24 – 27 noiembrie se vor înregistra maxime de 8 – 10 grade, mai ridicate decât normalul perioadei, dar vor coborî apoi până în jurul valorilor de 3 – 4 grade. Minimele vor trece peste pragul de îngheț până la începutul lunii decembrie, când vor scădea la -4/-2 grade. Există șanse de precipitații moderate în jurul datei de 27 noiembrie și slabe cantitativ în jurul zilei de 29 noiembrie.

Sâmbătă, vremea în Banat va fi închisă, cu maxime de până la 11 grade. Minima va coborî cel mult până la -1 grad. Ziua de duminică aduce ploaie, dar și maxime de 11 – 16 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor varia între 5 și 9 grade.

Vremea în weekend 24, 25 noiembrie 2018 în centrul țării

În Transilvania, se va încălzi începând de duminică, 25 noiembrie, și maxima se va menține la 5 – 8 grade până în data de 27 noiembrie. Din 28 noiembrie, maxima va fi în scădere și se va situa în jurul valorii de 0 grade până în 2 decembrie. Cele mai rece nopți vor fi cele din perioada 24 – 25 noiembrie și 30 noiembrie – 2 decembrie, când media va scădea spre -8/-6 grade.

Sâmbătă, în Transilvania cerul va fi predominant însorit. Media temperaturii maxime se va încadra în jurul valorilor de 2 – 10 grade, iar minima va scădea până la -5/5 grade. Duminică se va mai încălzi, astfel încât media maximelor va ajunge la 6 – 13 grade, sub un cer cu nori, soare și chiar ploaie. Minima va coborî până la -4/6 grade.

Vremea în weekend 24, 25 noiembrie 2018 în sudul și sud-estul țării

În Oltenia, vremea va fi mai rece decât în mod normal, excepție făcând perioada 25 – 28 noiembrie, când vor fi în medie valori termice în jurul a 6 grade, apropiate de cele normale. Minimele vor fi în jurul pragului de îngheț între 27 și 29 noiembrie, iar în rest vor coborî până la -4/-2 grade. Meteorologii estimează că vor fi șanse de ploi slabe cantitativ în perioada 26 – 29 noiembrie.

Vremea în weekend va fi mai rece în Oltenia față de restul teritoriului, cu maxime de 3 – 7 grade și minime de -3/1 grad pentru ziua de sâmbătă. În schimb, duminică se va încălzi și media temperaturilor maxime va ajunge la 12 grade, iar a celor minime la 2 – 6 grade.  Cerul va înnorat tot weekendul.

În Muntenia, între 25 și 28 noiembrie, media valorilor termice pe timp de zi va fi apropiată de cea normală pentru acea perioadă și va varia între 5 și 8 grade. Minimele vor coborî până la -4/-6 grade, cu excepția perioadei 27 – 29 noiembrie, când vor mai urca câteva grade, până în jurul pragului de îngheț. De luni sunt șanse de ploi slabe cantitativ.

Sâmbătă, maximele în Muntenia vor atinge 4 – 8 grade, iar minimele -1/2 grade. Duminică, media valorilor termice maxime se va situa în jurul valorilor de 9 – 13 grade Celsius. Minimele se mențin în jurul valorii de -1 grad.

În Dobrogea, din 24 noiembrie vremea se încălzește, iar media valorilor termice diurne se va încadra în jurul valorilor de 8 – 11 grade, dar după data de 28 noiembrie va fi din nou în scădere și va ajunge la 3 – 4 grade. Minimele vor crește și ele din 26 noiembrie la 2 – 4 grade, după care vor coborî din nou la -3/-2 grade în jurul datei de 2 decembrie. Este posibil ca în jurul datei de 27 noiembrie să se înregistreze ploi moderate cantitativ.

Ziua de sâmbătă va aduce în Dobrogea valori termice diurne ce vor ajunge în medie la 4 – 7 grade. Minimele coboară până la – 2/ 4 grade, iar cerul va fi predominant însorit. Duminică, maximele urcă până la 9 – 11 grade, iar minimele coboară până la 0 – 7 grade.

Vremea în weekend 24, 25 noiembrie 2018 în estul și nord-estul țării

Vremea în Moldova va fi mai rece decât în mod normal, exceptând zilele de 26 și 27 noiembrie, când media valorilor termice diurne va mai crește câteva grade. Media minimelor termice va fi cuprinsă între -4 și -1 grad, între 26 și 29 noiembrie, și între -8 și -6 grade în general. Local, s-ar putea înregistra temperaturi nocturne sub pragul gerului. Există probabilitate de ploi slabe cantitativ în zilele de 27 – 28 noiembrie.

Sâmbătă, în Moldova cerul va fi predominant însorit iar maximele vor fi cuprinse între -2 și 4 grade. Minimele se vor încadra în jurul valorilor de -5 și -1 grad. Duminică, vremea va fi închisă, dar valorile termice diurne vor urca în medie până la 2 – 8 grade. Noaptea, mercurul din termometre va scădea până la -3 grade.

Vremea în weekend 24, 25 noiembrie 2018 în București

Meteorologii anunță o încălzire a vremii și în Capitală, unde sâmbătă și duminică media valorilor termice diurne va varia între 6 și 10 grade, iar cea a minimelor între 0 și 2 grade. Cerul va fi variabil, cu nori și soare pe timp de zi. Noaptea, acesta va fi acoperit de nori și se semnalează condiții de ceață, conform A1.

Vremea în weekend 24, 25 noiembrie 2018 la munte

Vremea în weekend la munte se va încălzi, iar cerul va fi predominant însorit. Sâmbătă, media valorilor termice pe timp de zi se va încadra în jurul valorii de 5 grade Celsius. Minima se va situa în jurul valorii de -2 grade. Duminică, temperatura maximă crește până în jurul valorii de 10 grade Celsius. Noaptea, minima va coborî până la 0 grade.

Citește și: 

Când se aprind luminițele de Crăciun în București 

Rugăciuni pentru Postul Crăciunului 2018 

Sursă foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter