Vremea 9 aprilie 2019. Prognoza meteo ANM

De Oana Dinu, pe
Marți, 9 aprilie, vremea va fi instabilă. Pe harta României predomină ploile în această zi. Ce zone vor fi mai afectate de averse.

Vremea va fi destul de mohorâtă în majoritatea teritoriului. Meteorologii ANM anunță cer în general înnorat și ploi în jumătatea de sud a țării și local în restul regiunilor. Ploile vor fi și sub formă de averse, semnalându-se descărcări electrice mai ales în zonele de deal și de munte. Izolat, cantitatea de apă acumulată va depăși 15 L/mp2. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ușoare pe timp zi în regiunile sudice. Maximele vor fi mai ridicate decât normalul acestei perioade, între 14 și 21 de grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 3 și 12 grade.

Vremea în țară

În Maramureș, vremea va fi închisă și sunt șanse ridicate de ploi, cu tunete și fulgere. Se vor înregistra 19 – 21 de grade pe timp de zi și 7 – 10 grade pe timp de noapte.

Despre furtună și ploi putem vorbi și în zona Transilvaniei, acolo unde maximele ar putea atinge chiar și 23 de grade. Pe timp de noapte, valorile termice vor coborî până la 3 – 10 grade.

În Banat și Crișana vremea va fi în general frumoasă, cu temperaturi peste media normală a acestei perioade. Se vor înregistra 17 – 23 de grade ziua și 7 – 11 grade pe timp de noapte.

În Oltenia și Muntenia se vor semnala precipitații sub formă de ploaie și temporar averse cu descărcări electrice. Maximele vor ajunge la 14 – 21 de grade, iar minimele între 6 și 11 grade Celsius.

Vremea va fi înnorată și în Dobrogea, acolo unde maxima va atinge 13 – 19 grade Celsius. Valorile termice nocturne vor coborî până la 6 – 9 grade.

În Moldova, vremea va fi în general frumoasă, cu maxime cuprinse între 16 și 21 de grade Celsius. Pe timp de noapte, valorile termice vor coborî până la 6 – 10 grade.

Vremea în București

Vremea se va menține în general închisă și temporar se vor semnala precipitații sub formă de ploaie. Vântul va sufla moderat ziua, dar va slăbi în intensitate pe timp de noapte. Valoare medie a temperaturii maxime va fi în jur de 15 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 8  și 9 grade.

Vremea la munte

Răcirea vremii la munte a determinat scăderea mediei temperaturilor maxime de la 9 la 2 grade Celsius. Media minimelor termice va scădea sub 0 grade. Se vor semnala precipitații, predominant precipitații sub formă de ploaie. Între 9 și 14 aprilie există probabilitate de apariție temporară a unor cantități mai însemnate de apă, la nivel local.

Sursă foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter