Vremea 30 ianuarie 2019. Temperaturile continuă să crească

De Oana Dinu, pe
Vremea 30 ianuarie 2019 aduce temperaturi ușor mai ridicate decât ziua precedentă. Mercurul din termometre ar putea urca până la 12 grade. 

Vremea începe să se încălzească în toată țara, astfel că, în preajma zilelor de 2 – 5 februarie, vor fi temperaturi de primăvară, după cum anunță meteorologii din cadru Agenției Naționale de Meteorologie, ANM.

Vremea 30 ianuarie 2019 în țară

În Maramureș, vremea va fi închisă și se vor semnala ploi slabe. Maxima se va situa între 3 și 6 grade, iar minima între -1 și 2 grade.

În Crișana și Banat, cerul va fi parțial noros și sunt condiții de ploaie. Regimul termic diurn va atinge valori de 4 – 6 grade, iar cel nocturn de -2/2 grade.

În Transilvania se vor semnala condiții de ploi slabe, iar cerul va fi acoperit de nori. Maxima va ajunge în jurul valorilor de 2 – 9 grade, iar minima va coborî până la -1/3 grad Celsius.

În Oltenia va fi, de asemenea, vreme mohorâtă și se vor înregistra ploi slabe. Valorie termice diurne vor atinge 2 – 8 grade, iar cele nocturne se vor situa între -1 și 3 grade.

Condiții de precipitații sunt așteptate și în Muntenia, acolo unde vremea va fi în general închisă. Maxima va avea valori pozitive, destul de ridicate pentru această perioadă. 6 – 12 grade sunt valorile diurne estimate de meteorologi în această zonă. Pe timp de noapte se vor înregistra 0 – 4 grade.

În Dobrogea, cerul va fi predominant însorit . Se vor înregistra temperaturi de 9 – 14 grade pe timp de zi și 2 – 6 grade pe parcursul nopții.

În Moldova se semnalează ploi slabe, iar maxima va avea valori de 0 – 12 grade, mai mari decât în ziua precedentă. Minima se va situa între -2 și 3 grade Celsius.

Vremea 30 ianuarie 2019 în București

Vremea în București va fi predominant închisă, dar temperaturile continuă să crească față de zilele anterioare. Se va înregistra o medie a maximelor în jurul valorilor de 6 – 8 grade Celsius. Dimineața și seara, regimul termic va avea tot valori pozitive, de 1 – 5 grade.

Vremea 30 ianuarie 2019 la munte

Conform prognozei meteo, vremea la munte va fi una marcată de condiții de lapoviță, ploaie moderată, ninsoare slabă sau chiar puternică. Maximele vor varia în jurul valorilor de 0 – 5 grade Celsius, iar minimele vor coborî până spre -1/3 grade.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter