Vremea 14 ianuarie. Lapoviță și ninsori în toată țara

De Oana Dinu, pe
Vremea 14 ianuarie va fi în general închisă, dar temperaturile diurne vor avea valori pozitive. Unde se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Conform informațiilor meteorologice emise de ANM, săptămâna debutează cu maxime ce vor varia între -1/8 grade Celsius și minime ce se vor încadra între -7/0 grade. Va ninge slab în vestul, nord-vestul țării și în zona Munteniei, iar în Transilvania, Oltenia și Moldova se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță.

Vremea 14 ianuarie în țară

În Maramureș va ninge slab luni, cu maxime ce vor varia între 0 și 3 grade. Noaptea, temperatura va scădea până spre -7/-3 grade.

În Crișana și Banat, valorile termice diurne vor ajunge la o medie de 2 – 6 grade. Regimul termic diurn se va încadra în jurul valorilor de -5/-2 grade, respectiv -3/0 grade.

În Transilvania, temperatura pe timp de zi va varia între -1/4 grade, iar cea nocturnă între -7/-2 grade. În această zonă se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță.

În Oltenia, cerul va fi parțial noros și va cădea lapovița. Valorile termice diurne se vor încadra între 0 și 5 grade, iar cele nocturne între -5 și 0 grade.

În Muntenia se anunță ninsori slabe și cer parțial noros. Regimul termic diurn va fi unul pozitiv, cu valori de 1 – 5 grade. Pe parcursul nopții, temperatura va scădea până la -6/-1 grad.

În Dobrogea, cerul va fi variabil, fără șanse de precipitații. Se vor înregistra 3 – 8 grade pe timp de zi și temperaturi de -3/0 grade noaptea.

În Moldova, probabilitatea de precipitații sub formă de lapoviță este mare. După o perioadă destul de rece, regimul termic diurn va mai crește și se va încadra în jurul valorilor de 0 – 4 grade. Noaptea, temperatura va varia între -6/-1 grade.

Vremea 14 ianuarie în București

În Capitală, săptămâna va debuta cu o medie a maximei de 1 grad Celsius și cer senin. Dimineața și noaptea, valorile termice se vor încadra între -5 și 0 grade.

Vremea 14 ianuarie la munte

Vremea va fi în general rece la munte, cu o medie regională a maximelor de -8/-4 grade. Nopților vor fi în continuare reci, cu valori termice ce vor varia înre -12 și -8 grade Celsius. Se vor înregistra și precipitații temporare, pe arii mai extinse.

Sursă foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter