Vremea 13 noiembrie 2018. Temperaturile scad în majoritatea regiunilor

De Oana Dinu, pe
Vremea 13 noiembrie 2018 aduce temperaturi scăzute în aproape toată țara și șanse ridicate de ploaie în unele regiuni. Totuși, în vestul țării, cerul va fi însorit. 

Prognoza meteo anunță o media a temperaturilor maxime cuprinsă între 5 și 8 grade Celsius și minime ce vor varia între 0 și 3 grade. Sunt și șanse mari de ploaie în sudul României, iar în Moldova ceața densă persistă. Iată cum va fi vremea 13 noiembrie 2018 și cum va evolua în următoarele săptămâni, conform ANM.

Vremea 13 noiembrie 2018 în țară

În Maramureș cerul va fi mai mult însorit, cu valori termice maxime ce vor ajunge la 16 grade Celsius. Minimele sunt și ele pozitive și vor varia între 1 și 5 grade. Vremea se va răci treptat, astfel încât temperaturile maxime vor scădea până sub media acestei perioade și nu vor mai depăși 6 grade. Există și o probabilitate de precipitații pe arii extinse, în cantități mari, în intervalul 18 – 19 noiembrie.

În Crișana și Banat, marți, 13 noiembrie, va fi soare și temperaturi maxime ce vor varia în jurul valorilor de 17 – 18 grade. Valorile minime se vor situa între 5 și 7 grade Celsius. Temperaturile vor scădea și în aceste regiuni până vor ajunge la 7 – 8 grade. După 16 noiembrie, nopțile vor fi tot mai reci, media minimelor începând să coboare până spre 0 grade. Din 19 noiembrie, nici ziua nu vor mai fi temperaturi peste media acestei perioade și vor ajunge până la 4 -7 grade. Meteorologii anunță șanse de ploi slabe și burniță până în data de 18 noiembrie, când crește considerabil probabilitatea de precipitații pe arii extinse.

În centrul țării, cerul va fi variabil, iar temperaturile maxime se vor situa între 7 și 16 grade. Valorile maxime sunt în scădere și în Transilvania. Vor ajunge, până în data de 19 noiembrie, la o medie de 3 grade, după care se vor stabiliza la 2 grade, informează Agenția Națională de Meteorologie. Din 20 noiembrie vor scădea și minimele, până la -4 grade și ulterior acestei date până la -5 grade. Astăzi, media minimelor se situează în jurul valorilor de -3 grade – 6 grade Celsius. Șansele de precipitații cresc în intervalul 18 – 21 noiembrie.

În sudul țării, în zona Olteniei și a Munteniei, astăzi sunt șanse mari de ploaie. Cerul va fi înnorat, iar maximele vor varia între 7 și 12 grade. Minimele se vor situa între 1 și 6 grade. Dacă mediile zilnice ale temperaturii maxime se vor situa între 9 și 11 grade, după 18 noiembrie regimul termic diurn în Muntenia va fi sub normalul perioadei, la 4 – 5 grade. Până în jurul datei de 20 noiembrie, valorile minime vor ajunge până la pragul de 0 grade, după care vor coborî în jurul valorii de -4 grade. Șansele de precipitații pe arii extinse sunt în perioada 18 – 22 noiembrie. În Oltenia, vremea se răcește considerabil de astăzi, media temperaturii maxime ajungând în jurul valorii de 10 grade. După 19 noiembrie, maximele se vor situa în jurul valorii de 4 grade Celsius. Din 16 noiembrie nopțile vor fi tot mai reci, media minimelor urmând să ajungă la valori -3 grade. După 18 noiembrie cresc șansele de ploi abundente pe arii extinse.

În Dobrogea, temperaturile maxime se vor situa între 5 și 9 grade, iar minimele între -1 și 5 grade. Spre finalul săptămânii, valorile termice diurne nu vor mai depăși 7 – 8 grade. Apoi, vremea se va răci, iar media temperaturii maxime va ajunge la 4 – 5 grade. Și media valorile minime va fi în scădere până ce va ajunge la -1 grad. Se estimează că în intervalul 18 – 21 noiembrie sunt șanse mari de precipitații însemnate cantitativ, pe arii extinse.

În Moldova va fi înnorat marți, cu o medie a temperaturii maxime ce se va situa între 5 și 8. Minimele vor varia între 0 și 3 grade și sunt condiții de ceață densă. Spre finalul săptămânii, valorile termice diurne nu vor mai depăși 5 grade și ulterior va ajunge 1 – 2 grade. Începând cu 21 noimbrie, valorile minime vor ajunge la -3 grade Celsius. Probabilitatea de precipitații înseamnate cantitativ, pe arii extinse, va fi mai mare în intervalul 18 – 22 noiembrie.

Vremea 13 noiembrie 2018 la munte

Vremea la munte se va mențină caldă pentru normalul acestei perioade, cu valori termice diurne ce vor varia între 8 și 10 grade Celsius la Predeal, Sinaia, Bușteni, Azuga. Minimele sunt și ele pozitive, în jur de 2 grade, iar cerul predominant noros. De miercuri, 14 noiembrie, vremea începe să se răcească și media valorilor maxime va ajunge la 1 – 2 grade. Minimele vor coborî și ele până la -4 sau -5 grade. Tot în jurul zilelor de miercuri și joi vor fi și șanse de precipitații slabe. Va continua să se răcească în perioada următoare, astfel încât maximele vor oscila între -4 și -2 grade, iar minimele vor ajunge la -8 grade Celsius.

Vremea 13 noiembrie 2018 în București

Vremea în București va fi un închisă, cu ceață densă și trecător ploi slabe sau burniță. Ziua, media valorilor termice se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar noaptea vor scădea până la 3 – 5 grade. Vântul va sufla slab până la moderat, conform observator.tv.

Citește și: 

Asistenta personală a lui Meghan Markle a demisionat la doar șase luni de la nunta Ducesei

Postul Crăciunului 2018. Ce mâncăm

Sursă foto: shutterstock.com

 

 

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter