Vacanţe foarte ieftine după Revelion

De Nicoleta Galeteanu, pe

Pentru cei care au renunţat să petreacă sărbătorile de iarnă în străinătate, agenţiile de turism propun sejururi extrem de accesibile în luna ianuarie.
Fie că alegi o vacanţă la schi sau o sesiune de shopping în Dubai, tarifele last-minute sunt pentru orice buzunar.

Austria. Dacă nu vrei să ratezi distracţia la schi anul acesta, ianuarie este cea mai accesibilă perioadă pe pârtii.

La agenţiile de turism poţi găsi oferte şi de la 250 – 300 euro pentru un sejur de 7 zile în Tirol sau Kaprun, cu mic-dejun dar fără transport.

În schimb, dacă preferi o vacanţă individuală, tarifele pensiunilor pornesc de la 48 – 50 de euro pe noapte, la hotelul Gasthof Hauser, de exemplu.

Arabia Saudită. Şi în Dubai, preţurile s-au mai temperat odată cu marile reduceri din ianuarie. Dacă pentru o vacanţă de Revelion plăteai în septembrie şi 1.000 de euro, arabii îşi ademenesc acum turiştii cu oferte la jumătate de preţ, fie şi pentru că se aşteaptă să cheltuiască diferenţa în mall-urile luxoase.

Ofertele de ultimă oră, cu plecări din 20 şi 27 ianuarie, pornesc şi de la 439 – 479 euro de persoană, pentru un sejur de 8 zile, cu avion cursă charter şi mic dejun inclus la un hotel de trei stele.

Ungaria. Shoppingul în Budapesta este şi mai plăcut, preţurile unui sejur în Ungaria începând de la 165 euro la agenţiile româneşti de turism. Vacanţa de tip city break include transportul cu avionul şi mic-dejun pentru toate cele patru zile la un hotel de 3 stele.

Franţa. Şi cei romantici vor putea uita în această perioadă că dragostea trece prin stomac. Cu mic dejun inclus, bilet de avion şi toate taxele asigurate, preţul unui sejur city break porneşte şi de la 135 de euro de persoană pentru capitala romantismului.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter