Un fotomodel răpit în Dubai, a sărit de la etajul șase pentru a scăpa

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 27 septembrie 2018, 15:14
Un fotomodel din Rusia a trecut prin momente terifiante după ce a fost răpită în Dubai și a fost nevoită să sară de la etajul șase al unei clădiri pentru a scăpa. Dar drama ei nu se încheie aici.

Ekaterina Stetsyuk, în vârstă de 23 de ani, a dezvăluit momentele de groază prin care a trecut.

Tânăra a zburat spre Dubai din Irkutsk, Rusia, după ce angența sa de modelling i-a făcut o ofertă generoasă pentru a participa la un eveniment.

Organizatorul evenimentului monden era un om de afaceri pakistanez, în vârstă de 39 de ani, care s-a arătat interesat de Ekaterina de cum a cunoscut-o.

M-a dus într-o cameră, m-a pus pe un scaun, mi-a luat telefonul” a povestit fata, citată de The Sun.

A început să mă hărțuiască sexual, m-a atins pe genunchi. Nu am vrut asta așa că i-am îndepărtat mâna. A devenit nervos, chiar agresiv. Mi-am dat seama că trebuie să ies imediat de acolo. Am fugit pe coridor, dar m-a prins de păr și m-a târât înapoi în cameră. A luat un cuțit și m-a împins la perete, ținându-mă de gât și sufocându-mă”, a continuat Ekaterina să povestească.

Citește și: O femeie în vârstă de 100 de ani se mărită cu iubitul ei cu 26 ani mai tânăr

Atunci, bărbatul a pus-o să se dezbrace.

Am fost atât de speriată, nu mi-a fost atât de teamă că o să mă violeze, cât de faptul că mă va ucide”, a explicat ea.

Ekaterina a reușit să se lupte cu el și să sară pe geam, de la etajul șase.

 

A ajuns la spital, dar problemele ei erau departe de a se fi terminat. La scurt timp tânăra rusoiacă a fost arestată.

M-au luat direct de pe patul de spital, atunci abia puteam să îmi mișc degetele și capul”, și-a amintit Ekaterina.

„M-au pus într-un cărucior cu rotile, mi-au luat telefonul mobil și m-au dus la închisoare”, a continuat tânăra.

Fata a fost arestată după ce pakistanezul i-a făcut plângere la poliție, acuzând-o că ar fi încercat să îl ucidă cu un cuțit.

Am fost acuzată că l-am atacat cu un cuțit și l-am rănit, așa că trebuie să fiu închisă. S-a spus că doar eu am fost de vină. Aceasta este o țară musulmană și legea este de partea bărbatului”, a mai zis Ekaterina.

Citește și: Un adolescent a supraviețuit în largul oceanului timp de 49 de zile

Cât a fost închisă nu a putut să meargă sau să vorbească și consideră că a reușit să supraviețuiască doar datorită unei alte deținute care era tot din Rusia. Aceasta a spălat-o și a ajutat-o să meargă la toaletă.

Ekaterina a petrecut trei luni în închisoare, după care s-a întors în Rusia. Între timp, bărbatul a fost deportat, însă fără să primească vreo altă sancțiune.

Sursă foto: Instagram

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter