Tradiții și obiceiuri de Paște 2017

De Amelia Matei, pe
După ce au luat Lumina Sfântă la miezul nopții și au adus-o acasă, creștinii ortodocși sărbătoresc duminica Învierea Domnului. Prima zi de Paște aduce cu ea o serie de obiceiuri: purtarea hainelor noi, spălatul pe față cu apă sfințită sau ciocnitul ouălor. Iată mai multe tradiții și obiceiuri de Paște 2017.

Citește și – Felicitări de Paște 2017. Cele mai frumoase poze de trimis în mesaje

Învierea lui Iisus Hristos simbolizează refacerea legăturii dintre fiinţa umană şi Creatorul său. De aceea, Paştele este o sărbătoare a bucuriei, o bucurie asemănătoare celei a apostolilor când l-au văzut pe Iisus înviat. Iar salutul care se obişnuieşte cu această ocazie este tot o expresie a acestei bucurii: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!”.

Tradiții și obiceiuri de Paște 2017 din bătrâni

La întoarcerea de la slujbă, lumânarea Învierii se păstrează, pentru a fi la îndemână la vreo revărsare mare de apă, la grindină şi la trăsnet.

Cel care aduce Lumina Sfântă de la slujba de Înviere trebuie să facă o cruce din fum pe grinda uşii, pentru ca toată gospodăria să fie protejată de rele

Tradiţia spune că trebuie să te înnoieşti în această perioadă deoarece îţi aduce noroc. Purtarea unor haine noi în duminica Învierii nu este un moft, semnifică purificarea corpului şi a sufletului.

Duminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint: să fie sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând, de asemenea, şi noroc la bani.

Fetele tinere merg la biserică în noaptea de Înviere şi spală limba clopotului cu apă neîncepută. Apoi, în zori, fetele se spală pe faţă cu această apă fiindcă astfel le-ar face mai atrăgătoare în ochii bărbaților.

Altă tradiție de Paște spune că este bine ca toată lumea să mănânce din primul ou ciocnit pentru a fi mereu împreună. Oul trebuie spart, curățat și împărțit de către capul familiei.

Un alt obicei, în prima zi de Paşte, este ca, după ce s-au întors de la Înviere şi iau anafura, toţi ai casei să mănânce un ou roşu şi pască: să fie curaţi ca pasca şi  sănătoşi ca oul.

De Paște 2017 poți avea și surprize, daca este să luăm în considerare tradițiile și obiceiurile. Dacă ai ciocnit un ou cu două gălbenuşuri în prima zi de Paşte, pregăteşte-te de nuntă. O vorbă veche din bătrâni spune că ai să te căsătorești foarte curând.

Citește și – Cum va fi vremea de Paște și 1 Mai 2017

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter