Lista de cumpărături pentru botez. Cum te pregătești pentru botezul bebelușului tău!

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Marți, 29 noiembrie 2022, 14:15

Lista de cumpărături pentru botez este complexă și bogată, dar ea ajută atât părinții, cât și nașii să pregătească tot ce este necesar pentru cel mai frumos eveniment din viața lor. Necesarul pentru botezul bebelușului trebuie gândit din timp, pornind de la cele mai mărunte lucruri, la suprizele pe care vrei să le pregătești cu ocazia marelui eveniment.

Ocupă-te din timp de lista de cumpărături pentru botez, chiar din primele săptămâni după naștere sau din momentul în care părinții te roagă să fii nașa copilului lor. Cu cât te pregătești din timp, cu atât va fi mai simplu când se apropie marele eveniment. Iar în articolul nostru vei găsi tot felul de sugestii și informații utile care te vor ajuta!

Cuprins

Ce pregătiri trebuie să facă părinții pentru botezul bebelușului

Lista de cumpărături pentru botez. Cum te pregătești pentru botezul bebelușului tău!
bebeluș în costumaș de botez

Completează lista de cumpărături pentru botez, de îndată ce stabilești data, biserica și localul la care dorești să se desfășoare petrecerea după slujba de creștinare. Discută cu preotul din comunitatea ta despre pregătirile pentru biserică.

  • Părinții stabilesc data botezului în funcție de calendarul de sărbători religioase și în funcție de sfatul preotului;
  • Contactează o firmă care să asigure decorul și la biserică și la restaurant, aranjamentele florale și primirea invitaților;
  • Se aleg din timp meniul, tortul, dulciurile și băuturile care se vor servi la restaurant;
  • Se aleg invitațiile și mărturiile care se oferă la petrecerea de după botez;
  • Se face rezervare pentru orchestră, DJ, ursitoare sau cântăreți care vor oferi un moment deosebit oaspeților;
  • Se alege un fotograf de evenimente care va imortaliza toate momentele frumoase ale zilei;
  • Se alege un cadou deosebit pentru nași și se oferă în ziua botezului sau a doua zi, după băița bebelușului;
  • Se pregătește un set complet de hăinuțe de gală cu care va fi îmbrăcat bebelușul de acasă;
  • Se pregătește o gentuță cu scutece, șervețele umede, crema și pudra pentru înfășat, un biberon cu lapte cald, suzete și jucăria preferată, care ajută bebelușul să se liniștească;
  • Se pregătesc actele necesare: actele de identitate ale părinților, certificatul de naștere al copilului.
  • Se pregătesc platouri cu prăjituri sau bomboane care se servesc în biserică, după botez.

Lista de cumpărături pentru botez. Ce trebuie să pregătească nașii

  • lumânarea pentru botez;
  • banii pentru taxa bisericească;
  • o sticlă de vin;
  • o sticlă de ulei;
  • hăinuțe și încălțăminte pentru biserică;
  • o cutie specială în care se pune trusoul bebelușului;
  • scutece;
  • prosop de baie pentru copil;
  • păturică pentru landou;
  • pânza de mir;
  • fașă de botez;
  • sticluța pentru mir;
  • cutiuță pentru prima șuviță de păr tăiată de preot după botez;
  • prosop și săpun pentru preot;
  • cadou pentru micul fin care de obicei este un mic obiect din aur – o cruciuliță, o brățară, cercei sau un lănțișor;
  • darul pus în plic oferit părinților bebelușului, la sfârșitul petrecerii.

Ce conține trusoul pe care îl cumpără nașa

Lista de cumpărături pentru botez. Cum te pregătești pentru botezul bebelușului tău!
trusou pentru botez

Conform tradiției, nașa trebuie să îmbrace bebelușul după ce este creștinat și trebuie să fie pregătită cu un trusou complet și cu o ținută deosebită, din materiale de cea mai bună calitate. Costumașul bebelușului trebuie să iasă în evidență prin culori delicate, materiale fine precum catifeaua, voalul sau dantela, prin mici accesorii și pantofiori de gală.

  • Un set de scutece
  • Un body
  • Ciorăpei
  • Pantalonași, cămașă și pulover sau un sacou pentru băiețel
  • Jupon și rochiță pentru fată;
  • Căciuliță sau o mică șapcă pentru băiat
  • Bentiță sau pălăriuță cochetă pentru fetiță
  • Pantofiori sau balerini din satin
  • O mică bijuterie din aur
  • Salopetă călduroasă, dacă este frig afară.

Ce semnifică și cum se pregătește băița de a doua zi

Lista de cumpărături pentru botez. Cum te pregătești pentru botezul bebelușului tău!
băița după botez

A doua zi după botez, nașii merg acasă la finul lor să participe la prima băiță după mir. În mod popular se numește scoaterea din mir, iar nașa este cea care trebuie să spele copilul, alături de mamă și, eventual, alături de bunici sau de moașă. La prima băiță după mir participă doar femeile.

În tradiția populară, băița de a doua zi făcută de nașă este un ritual prin care nașii își arată încă o dată afecțiunea, grija și ocrotirea lor față de micuț.

Ce trebuie să pregătească nașa pentru prima lui băiță după botez

  • Scutece
  • Un set complet de hăinuțe
  • Prosop
  • Păturică
  • Șampon și ulei de baie pentru bebeluș
  • Cremă sau pudră după baie
  • Câteva jucării pentru bebe
  • Sticluța cu mir de la biserică
  • Lumânarea de botez
  • Fașa de la botez

Înainte de băiță, nașa unge bebelușul cu mir și pune fașa în cădiță. Este bine să spună Tatăl nostru sau să descânte copilul pentru a fi ocrotit de rele și de boli. Se aprinde alături și lumânarea de la botez.

Ce se pune în apa din cădiță

  •  fașa sau crișma de la botez;
  •  petale de trandafir/ flori de tei;
  •  uleiuri frumos mirositoare;
  •  un ban de aur sau de argint;
  •  un fulg (să fie bebelușul ușor ca fulgul);
  •  un strop de miere/zahăr;
  •  orez/grâu;
  •  o verighetă sfințită;
  •  mir de la biserică;
  •  bănuți dezinfectați cu alcool sanitar;
  •  lapte dulce;
  •  busuioc;
  •  apă sfințită;
  •  sare;
  • sub cădiță se pot pune manuale sau cărți, să fie copilul studios.

După băiță, tradiția spune că apa trebuie vărsată la rădăcina unui copac, iar fașa pusă la uscat și apoi păstrată în cutia cu amintiri a bebelușului. Nașa îmbracă bebelușul cu hăinuțele cele noi și îl aduce în mijlocul familiei, să îl vadă și tata, nașul și celelalte rude care mai sunt invitate. I se pun bani pe piept, să fie norocos și musafirii cinstesc un pahar de vin pentru sănătatea lui și pentru norocul lui în viață.

Vezi cele mai intalnite traditii la botezul bebelusului!

foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter