Tradiţii culinare de Paşte

De Lumea Femeilor, pe

În ţările creştine, de pe masa de Paşte nu lipsesc mielul şi ouăle – desigur, preparate în fel şi chip. Iată alte bunătăţi care fac deliciul acestei sărbători, la noi şi în alte părţi
 

România

►În Bucovina, în zorii zilei de duminică, credincioşii ies în curtea bisericii, se aşază în formă de cerc, cu lumânările aprinse în mână, aşteaptă ca preotul să sfinţească bucatele din coşul pascal, în care sunt puse, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminţe de mac (ce vor fi aruncate în râu, pentru a alunga seceta), sare (ce va fi păstrată, pentru a aduce belşug), zahăr (folosit de câte ori vitele vor fi bolnave), făină (pentru ca rodul grâului să fie bogat), ceapă şi usturoi (cu rol de protecţie împotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aşază pasca, şunca, brânza, ouăle roşii şi încondeiate, bani, flori, peşte afumat, sfeclă roşie cu hrean şi prăjituri. După sfinţirea coşului, ritualul se continuă în familie.
►  La Călăraşi, la slujba de Înviere, credincioşii aduc în coşul pascal, pentru binecuvântare, ouă roşii, cozonac şi cocoşi albi. Datina spune că, atunci când cocoşii cântă, Hristos a înviat! Cel mai norocos e gospodarul al cărui cocoş cântă primul: semn că, în anul respectiv, va avea belşug. Apoi, cocoşii sunt dăruiţi săracilor.

Cehia

►  Nu lipseşte de pe masa de Paşte mazanec-ul, brioşă pascală, preparat din aluat de cozonac şi stafide. Se modelează bulgări din aluat, se ung cu ou, se face o crestătură în formă de cruce, se presară cu migdale, apoi se coc. Forma rotundă simbolizează „Soarele care trezeşte totul la viaţă“. Beranek – miel pascal – figurină dulce, cu fundă roşie la gât, înconjurat de ouă, se aşază pe masă sau în fereastră.

Grecia

► Sâmbăta seara, după slujbă, la întoarcerea acasă, se mănâncă magyritsa, o ciorbă din măruntaie de miel, acrită cu lămâie şi dreasă cu ou (de aici, toate felurile acrite cu lămâie se numesc „à la grec“). Adoua zi se face mielul fript, consumat cu multă verdeaţă. La sfârşitul mesei se mănâncă un cozonac cu migdale, împletit, în care se înfig ouă roşii – tsureki şi antotyro – o brânză proaspătă de vaci cu miere şi nuci.
Foto: Thinkstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter