Top colinde și melodii de Crăciun lansate în 2018

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Marți, 11 iunie 2019, 11:43

Parte din magia Crăciunului este muzica și apoi ce ar însemna sarbatorile de iarnă fără colinde? Ei bine, pentru că suntem în toiul pregătirilor pentru Nașterea Domnului, ne-am propus să venim cu noutăți muzicale și să întocmim un playlist special pentru această perioadă. În plus, dacă rămâneți în pană de inspirație și nu știți ce cadou să puneți sub brad celor dragi, noile albume de Crăciun ale artiștilor pot fi cea mai bună alegere. Iată care sunt cele mai noi și frumoase colinde și melodii de Crăciun lansate în 2018 propuse de Universal Music România!

Gwen Stefani – „You Make It Feel Like Christmas”

Gwen Stefani, câștigătoarea a trei premii Grammy, a lansat ediția deluxe a albumului său de sărbători, „You Make It Feel Like Christmas”. Această variantă vine la pachet cu o mare surpriză pentru fanii artistei: albumul reuneste cinci materiale noi: două piese originale și trei cover-uri.

„You Make It Feel Like Christmas”, albumul festiv semnat Gwen Stefani, a debutat anul trecut in clasamentul Billboard’s Top Seasonal Albums și a reunit șase piese compuse și interpretate de către Gwen Stefani și șase colinde clasice.

Jessie J -“This Christmas Day”

Jessie J a lansat albumul de Crăciun “This Christmas Day”. Piesa “This Christmas Day”, care a dat, ulterior, si numele albumului, își propune să aducă puțină bucurie și iubire în viețile celor care, în ziua de Crăciun, au persoane dragi alături de care și-ar fi dorit să petreacă sărbătorile însă nu a fost posibil.

Iubesc muzica de Crăciun și din acest motiv sunt extrem de entuziasmată pentru acest album. Crăciunul fiind o zi dedicată iubirii, mi-am dorit să pot să aduc puțină alinare și în viețile celor mai putin norocoți.” – a declarat Jessie J.

Norah Jones – „Wintertime” feat. Jeff & Spencer Tweedy

Piesa „Wintertime”, lansată de Norah Jones în colaborare cu Jeff & Spencer Tweedy, reprezintă cea de-a patra lansare a artistei, din ultimele luni, care vine ca un ajutor pentru fani, pentru a întâmpina în mod adecvat venirea iernii.

Single-ul este scris și interpretat de Norah Jones (voce și pian), în colaborare cu Jeff (chitara și bass) & Spencer (tobe) Tweedy. „Wintertime” succedă lansarea piesei „A Song With No Name”, o compoziție de o sensibilitate aparte, care marchează o altă colaborare între Jones și Tweedy.

Def Leppard – „We All Need Christmas”

Def Leppard lansează single-ul festiv „We All Need Christmas”, inclus în colecția „The Story So Far – The Best Of”. La sfârșitul anului 2018, legendara trupă britanică, Def Leppard, a dezvăluit o serie importantă de lansari, printre care și piesa dedicată Crăciunului, „We All Need Christmas”.

Formația a oferit publicului o colecție care reunește cele mai mari hit-uri semnate Def Leppard, „The Story So Far – The Best Of” și care include trei materiale noi: un cover al piesei „Personal Jesus” de la Depeche Mode, un remix al piesei „Rock On”, precum și piesa de Crăciun, „We All Need Christmas”.

Eric Clapton – „Happy Xmas”

„Happy Xmas” este cel de-al 24-lea album semnat Eric Clapton. Albumul reunește colinde clasice, recognoscibile, dar și un cântec nou, dedicat special perioadei Crăciunului, „For Love On Christmas Day”. Pentru ca surpriza acestei lansări neașteptate să fie completă, ilustrațiile care însoțesc cover-ul albumului sunt create chiar de Eric Clapton.

„Am avut mereu în cap viziunea acestor cântece festive îmbunătățite cu o ușoară tentă de blues inserată între părțile vocale. Am luat acest lucru în considerare pornind de la una dintre cele mai ușor de identificat piese de pe acest album, ‘Have Yourself a Merry Little Christmas’ – au declarat Clapton și Simon Climie (cel care a co-produs albumul și a rămas alături de legenda muzicii blues atâția ani).

Devon Gilfillian – „Winter Wonderland”

Devon Gilfillian a deschis sezonul sărbătorilor de iarnă cu o reinterpretare sensibilă a piesei “Winter Wonderland”.

“M-am decis să reinterpretez tocmai piesa „Winter Wonderland” pentru că de fiecare dată când o ascult mă transpun în copilărie, când eram mic în Philadelphia și priveam pe geam cum ninge și mă rugam să ningă cel puțin toată vacanța de iarnă. Imediat ce ascult „Winter Wonderland” simt mireasma mic dejunului din dimineața de Crăciun, alături de familie. Pe scurt, piesa are o mare încărcătură emoțională pentru mine și devin melancolic de fiecare dată când o ascult.”– a declarat Devon Gilfillian.

Lindsey Stirling – „Warmer In The Winter: Deluxe Edition”

Cunoscuta violonistă Lindsey Stirling a lansat o nouă variantă a albumului său de sărbători, „Warmer In The Winter: Deluxe Edition”. Acesta va reuni toate piesele cunoscute, regăsite și pe materialul lansat anul trecut, dar și trei piese noi, care vor cuceri inimile ascultatorilor – „I Wonder as I Wander”, „Santa Baby” și „Main Title from Home Alone (Somewhere in My Memory)”.

Nimic nu o oprește pe Lindsey să aducă spiritul sărbătorilor, așa că, artista a început deja din 23 noiembrie turneul „The Wanderland Tour”.

OneRepublic – „White Christmas”

OneRepublic, una dintre cele mai iubite trupe din lume, lansează o variantă excepțională a cunoscutei piese – „White Christmas”, care vine la pachet cu promisiunea atmosferei ideale a sărbătorilor de iarnă. Trupa OneRepublic a vândut 16 milioane de unități de album la nivel global și a înregistrat un număr incredibil de stream-uri cu hit-urile „Apologize”, „Wherever I Go” și „Love Runs Out”. Piesa „Counting Stars” a fost certificată cu disc de platină, reușind să ajungă numărul 1 în 54 de țări, cu vânzări ce depășesc 26 de milioane de unități.

Tedder, solistul OneRepublic, producător și compozitor premiat cu Grammy, a lucrat recent și la piesele unor reputați artiști precum Camila Cabello, Kygo, James Arthur, Hailee Steinfeld, Paul McCartney si U2. OneRepublic a încheiat recent turneul din Asia și va începe altul, în Statele Unite, luna viitoare, în deschiderea Zac Brown Band, respectând datele turneului „Down The Rabbit Hole Live”.

The Carpenters – „Carpenters With The Royal Philharmonic Orchestra”

The Carpenters lanseaza un album în colaborare cu The Royal Philharmonic Orchestra. Legandara formatie a anilor ’70 ne dă cronologia peste cap și lansează albumul „Carpenters With The Royal Philharmonic Orchestra”, care va include și o minunată piesă de Crăciun, „Merry Christmas Darling”.

Cu hit-uri precum „(They Long To Be) Close to You” și „We’ve Only Just Begun”, Richard and Karen Carpenter au stabilit un standard solid în ceea ce privește structura muzicii pop, care nu a mai fost întrecut nici până în momentul actual.

Sheku Kanneh – Mason – „In The Bleak Midwinter”

Sheku Kanneh – Mason, faimosul violoncelist, lansează piesa „In The Bleak Midwinter”, o compoziție de o suplețe copleșitoare, ce va reprezenta fundalul sonor perfect pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

Sheku Kanneh-Manson, unul dintre cei mai talentați muzicieni ai generației sale, a jucat un rol important în scenariul nunții regale, fiind invitat personal să cânte, chiar de către Prințul Harry și Meghan Markle.

Sursă foto: 123rf

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter