Șuie Paparude și Trooper s-au retras de la un concert. Motivul este Primăria Capitalei

De Oana Dinu, pe
Șuie Paparude și Trooper s-au retras de la un concert. Două dintre cele mai cunoscute trupe de pe piața muzicală românească nu vor mai participa la un eveniment aniversar din cauza Primăriei Capitalei.

Șuie Paparude și Trooper și-au anunțat retragerea de la Centenar Fest, un eveniment ce programat la sfârșitul lunii septembrie, la care sunt vor participa trupe rock, folk și de muzică alternativă din România și Basarabia, conform Digi 24.

Decizia artiștilor a venit după ce pe afișul evenimentului au apărut ca organizatori ARCUB și Primăria Capitalei, lucru neștiut până atunci, după spusele unui membru al trupei heavy metal Trooper.

„Am fost contactați de oameni minunați care vor să facă un concert frumos! Am discutat și ne-a fost spus că nicio primărie nu este implicată în acest eveniment. ASTĂZI a apărut afișul cu sigla arcub și primăria București. Am hotărât să NE RETRAGEM din acest eveniment. Trooper nu cântă la niciun concert din București pe afișul căruia apar arcub și primăria. Le cerem scuze celor care voiau să ne vadă, însă vom avea și alte ocazii” a fost anunțul făcut de Trooper pe pagina lor oficială de pe o rețea de socializare.

Membrii trupei Șuie Paparude au anunțat faptul că nu vor mai participa la eveniment, fără să își comenteze decizia.

Citește și: 

Tânără cu handicap, jignită după ce a ajuns în finala Miss Italia. Replica ei este genială

Fântânile din Piața Unirii se vor redeschide după ce au fost modernizate

Sursă foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter