Şi noi ce mai mâncăm… ca să slăbim?

De Unica.ro, pe

După succesul primei cărţi scrise de profesorul Gheorghe Mencinicopschi, „Şi noi ce mai mâncăm”, în sfârşit avem şi cel de-al doilea volum al revoluţionarei lucrări.
Laitmotivul lucrării „Şi noi ce mai mâncăm…ca să slabim” este acela că „ideal ar fi să prevenim, în loc să tratăm boala”, însă prevenţia nu se poate realiza decât dacă încetăm să sperăm în secret că nu o să ni se întâmple tocmai nouă să ne îmbolnăvim.  
 
Mai mult de jumătate din acest volum are ca temă slăbitul – un subiect spinos, deja controversat, pe care autorul îl expune, într-o cu totul altă manieră decât toate cele cunoscute până acum.

Veţi înţelege de ce, chiar dacă aţi încercat totul, nu aţi slăbit, ba mai mult, v-aţi ales cu kilograme în plus.

Autorul explică pas cu pas ce aveţi de făcut şi sunteţi îndrumaţi cu profesionalism şi delicateţe pe drumul ce duce către silueta dorită.  
 
Cât despre celulită, aceasta este descrisă şi explicată astfel încât să înţelegem că dacă până acum aveam impresia că e de ajuns să ne dăm cu o cremă minune şi să trecem pe la sală, ei bine, ne-am înşelat!

Este mult de muncă, iar profesorul Mencinicopschi spune adevărul fără ocolişuri: celulita medie şi cea gravă reprezintă, în primul rând, probleme serioase de sănătate ce trebuie tratate în consecinţă.  
 
De asemenea, cartea prezintă un regim de urgenţă expus în capitolul „Cum scăpam rapid de câteva kilograme pentru a intra în rochia preferată?” de unde vom afla că trebuie să citiţi despre alimente şi nutriţie pentru a învăţa ce trebuie făcut. 
 
În plus, veţi descoperi o mulţime de alte capitole ce tratează teme importante precum vitaminele, mineralele, alcoolul, grăsimile, longevitatea sau îmbătrânirea, în cadrul cărora doctorul Mencinicopschi dezvăluie tot ce trebuie să ştiţi pentru ca atât voi, cât şi familia voastră să fiţi plini de viaţă şi sănătoşi. 

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter