Cum sărbătoresc alte popoare Paştele

De Nicoleta Galeteanu, pe

Cea mai importantă sărbătoare a anului, celebrată de toţi creştinii ortodocşi şi catolici, reînvie unele dintre cele mai vechi şi mai frumoase tradiţii străvechi odată cu…
… Învierea Domnului.

De la ceremoniile religioase şi până la tradiţionalele reuniuni familiale în jurul mesei pascale, oamenii organizează cu mare fast adevărate carnavale ale distracţiei, cu parade şi baluri mascate, care înfăţişează în fel şi chip taina Învierii Domnului, o sărbătoare cu alură mai solemnă.
 
În timp ce unele obiceiuri se menţin, altele se adaptează sau se formează, astfel că Paştele este întâmpinat prin festivităţi variate, unele tradiţii fiind cu adevărat grăitoare despre specificul şi istoria ţării.
    
Iată care sunt cele mai frumoase obiceiuri de Paşte din peste 10 ţări de tradiţie creştină!

Olanda este într-un mare carnaval pe tot parcursul sărbătorii pascale, festivitate pregătită cu sfinţenie încă din anul anterior. Potrivit obiceiului, carnavalul este „pus la cale” de un consiliu de 11 persoane, în cea de-a 11 zi a celei de-a 11 luni.

După îndelunga perioadă de post şi căinţă, olandezii celebrează prin petreceri, parade şi baluri mascate, iar fiecare oraş desemnează un Prinţ al Carnavalului, căruia i se înmânează cheile urbei.

Ca şi la noi, prima zi de Paşte este închinată tradiţionalei mese în familie, atent decorată cu ouă colorate şi flori de primăvară. Nelipsită din meniul tradiţional al olandezilor este „Paasbrood„, un fel de pască, cu struguri şi stafide.

Suedezii alungă vrăjitoarele

 
În amintirea suferinţelor îndurate de Iisus, în vinerea dinaintea Paştelui, tinerii din Suedia se „biciuiesc” cu nuiele de mesteacăn decorate şi împodobite.
 
De asemenea, aici se păstrează şi ritualuri împotriva ereziilor. Astfel, în Joia Mare, pentru alungarea vrăjilor, suedezii aprindeau focuri straşnice şi fac zgomote puternice pentru a goni vrăjitoarele spre Bllkulla, adică Tărâmul Magic. Astăzi, obiceiul se păstrează doar pentru amuzamentul copiilor.
 

Cele mai rezistente ouă englezeşti

 
În Anglia, Paştele este o perioadă de sărbătoare animată de festivaluri şi parade, iar în primele zile se împart cadouri, în special, ouă de ciocolată.

Un sport tradiţional, practicat în a doua zi de Paşte, este rostogolitul ouălelor pe un deal. Obiceiul diferă de la regiune la regiune, câştigătorul fiind deţinătorul celui mai rezistent ou.
 

Femeile din Argentina îşi reînnoiesc legăturile

 
În Argentina, toată lumea se pregăteşte de sărbătoare în sunetele muzicii.
Nu lipseşte carnavalul, dar nici ceremoniile de purificare. Oamenii se îmbrăcă în poncho-uri şi poartă pălării, în credinţa că astfel se vor feri de duhurile malefice. 

În ziua de marţi are loc tincunoaco, o ceremonie sacră la care participă femeile. Acestea se adună în două grupuri în jurul unei arcade din ramuri de salcie, decorate cu flori, fructe, dulciuri şi lanterne micuţe, pentru a-şi dărui reciproc păpuşi. Prin acest obicei, reînnoiesc anual legătura specială care există între femei.  

În Sâmbăta Mare, carnavalul ajunge la apogeu. Femeile interpretează cântece folclorice şi dansează în onoarea lui Pukllay – o zeitate despre care se spune că este spiritul întregului carnaval. Ceremonia se încheie cu sacrificarea unei oi.

În Brazilia, sunt binecuvântaţi palmierii

 
Carnavalul de la Rio de Janeiro este o „mană cerească” pentru brazilieni înainte de postul Paştelui. Ei se distrează cât pot de mult pentru a putea trece evlavios de perioada de abstinenţă pe care o impune postul, timp în care nu se mai organizează nicio petrecere.  
 
Săptămâna Mare începe aici cu o datină frumoasă. În fiecare an, oamenii respectă ceremonia de binecuvântare a ramurilor de palmier, care sunt împletite apoi în diferite forme reprezentând cruci, steaguri, litere sau alte forme simbolice.  
 
Tot acum, are loc tradiţionala procesiune care poartă pe străzile oraşelor statuete cu Fecioara Maria şi Iisus Hristos, iar în Sâmbăta Mare se celebrează un mic ritual care evocă sinuciderea prin spânzurare a lui Iuda.
 

Mexicanii petrec două săptămâni

În Mexic, Sărbătoarea de Paşte ţine două săptămâni şi este împărţită în Săptămâna Sfântă – Semana Santa – când sunt sărbătorite ultimele zile ale lui Iisus şi Pascua, care celebrează Învierea lui Iisus.  
 
Unul dintre cele mai impresionante obiceiuri este în săptămâna sfântă, atunci când credincioşii pun în scenă evenimentele petrecute în trecut. Scenetele redau ultima cină, trădarea, judecata şi răstignirea.
 

Duminica Palmierului în Chile

 
Aici, procesiunea din duminica Floriilor este cunoscută sub denumirea de Duminica Palmierului sau „Domingo de Ramos”. 

La fel ca şi în Brazilia, pentru chilieni palmierul este un copac divin, plin de semnificaţii, ce simbolizează victoria, bucuria şi pacea.

Palmierul este considerat copacul vieţii, datorită longevităţii lui, trăind până la aproximativ 300 de ani.

Până duminică dimineaţă sunt difuzate programe speciale de muzică religioasă, cunoscute sub numele de „doliu”. În dimineaţa zilei de duminică, se transmit programe muzicale, care au ca temă Învierea.
 

Festivalul primăverii în Egipt

 
Postul Mare durează 55 de zile, în acest interval nefiind îngăduit să se mănânce carne, peşte, ouă sau lapte.

Duminică, bisericile sunt împodobite cu ramuri de palmier şi flori, iar copiii primesc crenguţe udate cu apă sfinţită pe care le duc acasă şi le păstrează pe întreg parcursul anului.

În cea de-a doua zi de Paşte, egiptenii sărbătoresc un vechi festival al primăverii – oamenii ies în grădinile publice şi fac schimb de ouă colorate.
 

Tradiţii de Paşte în Grecia

 
Vinerea Mare, ziua în care trupul Mântuitorului este coborât de pe cruce, este prima ceremonie importantă celebrată în postul Paştelui. Catafalcul este scos din altar şi purtat pe străzile oraşului, urmat de credincioşi cu lumânările aprinse.

În Sâmbăta Mare, credincioşii fac ultimele pregătiri, iar atmosfera generală este una de bucurie şi nerăbdare, în aşteptarea nopţii de Înviere. Bisericile sunt decorate de sărbătoare, oamenii sosesc pe înserat, având lumânări, iar la miezul nopţii iau lumină şi transmit „Christos anesti! (Hristos a înviat!”).
 
În prima zi de Paşte, au loc diferite manifestări în aer liber, însă, în ziua Învierii Domnului nu lipseşte tradiţionalul ospăţ în familie. De pe masă nu lipseşte Christopsomon-ul, o pâine rotundă care este ornată cu o cruce făcută din ouă roşii.
    

În Italia, preoţii spală picioarele săracilor

 
În Italia, clopotele bisericii se aud pe parcursul întregului an, dar se opresc în Joia Mare şi liniştea se aşterne peste întreg ţinutul, în amintirea răstignirii lui Iisus.

În Vinerea Mare, multe biserici reconstituie ritualul spălării picioarelor. Se aleg 12 bărbaţi săraci din parohie, care simbolizează cei 12 apostoli, iar preotul, asemenea lui Iisus Hristos, le spăla picioarele.

Duminică dimineaţă însă, clopotele încep să bată din nou, vestind învierea lui Iisus.

Tot în prima zi de Paşte, copiii găsesc ouă ascunse prin casă sau în grădină.

În duminică Floriilor, oamenii duc la biserică ramuri de măslin pentru a fi sfinţite. După ce oamenii se adună în biserică, uşile se închid, asemenea porţilor Ierusalimului, urmând apoi ca preoţii să le redeschidă.

Oamenii flutură ramurile de măslin, comemorând astfel intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim.

Procesiuni în Spania

În Spania, Postul Mare reprezintă un prilej de meditaţie, rugăciune şi privaţiuni, prin care credinciosii se purifică şi se pregătesc pentru miracolul Învierii.

De Duminica Floriilor, oamenii merg la biserică, iar copiii duc ramuri de palmier pentru a fi binecuvântate de preot.
 
De asemenea, în Joia cea mare se desfăşoară procesiuni în cele mai importante oraşe medievale, în care credincioşii poartă sfintele icoanele cu Iisus si Fecioara Maria pentru a comemora intrarea lui Hristos în Ierusalim.

În oraşul Verges se organizează un „dans al morţii”, care include şi o paradă pe străzile acestui oraş medieval. Toţi participanţii poartă costume speciale, iar procesiunea se încheie cu defilarea unor personaje costumate în schelete care poartă cutii pline cu cenuşă. Manifestarea începe la miezul nopţii şi se desfăşoară până la primele ore ale dimineţii.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter