A renunțat la școală la 16 ani, iar acum este cea mai bogată femeie din lume

De Amelia Matei, pe Ultimul update Luni, 24 iulie 2017, 12:13
Cândva o simplă muncitoare într-o fabrică, o chinezoaică în vârstă de 47 de ani a reușit să ajungă cea mai bogată femeie din lume, cu o avere estimată la 9,2 miliarde de dolari.

Zhou Qunfei a fost ultimul dintre cei trei copii ai unei familii sărace din provincia chineză Hunan. Mama sa a murit când ea avea doar cinci ani, iar tatăl său, un fost soldat, era parţial orb şi cu o mână accidentată. Aşadar, condiţiile au determinat-o să muncească împreună cu tatăl său şi cei doi fraţi în agricultură şi creşterea animalelor pentru a putea supraviețui.

La vârsta de 16 ani a abandonat școala și s-a angajat ca muncitoare la o fabrică unde se concepeau lentile pentru ceasuri. Nimeni nu bănuia pe atunci ce destin avea să aibă adolescenta orfană de mamă, crescută într-o fermă şi care se luptase cu lipsurile de când se știa.

Întâlnirea lui Zhou cu succesul s-a produs pe neaşteptate în anul 1993, când avea doar 22 de ani. Cu o investiție de 3.000 de dolari, reușește să pună bazele primei sale companii și începe să producă lentile pentru ceasuri.  „În acea perioadă de creştere economică a Chinei existau o mulţime de posibilităţi pentru antreprenori, inclusiv pentru femei, iar acest lucru mi-a permis să îmi dezvolt afacerea”, povestește ea.

Zece ani mai târziu, în 2003, Zhou a trecut pe industria telefoniei mobile, asta după ce staff-ul Motorola îi lansează o provocare şi lasă în seama companiei ei ecranul pentru noul său telefon Razr V3. Urmează comenzi de la HTC, Nokia, Samsung şi apoi Apple pentru primul său iPhone. Zhou Qunfei a devenit instantaneu multi-miliardară în 2015, când Lens Technology a fost listată la bursă.

În prezent, compania are peste 90.000 de angajaţi în cele 32 de fabrici şi este evaluată la 11 miliarde de dolari.

Zhou Qunfei a fost căsătorită cu fostul său şef, cel al fabricii unde a lucrat în adolescenţă, cu care are o fiică. În 2008 s-a recăsătorit cu Zheng Junlong, un fost coleg din aceeaşi fabrică, ce în prezent se află în boardul Lens şi deţine 1,4% din acţiunile companiei. Cei doi au împreună un fiu de şapte ani şi locuiesc în reşedinţa de 27 de milioane de dolari din Hong Kong.

Citește și – Ce obiceiuri comune au cei mai bogați oameni din lume

Citește și – Ce ar face Bill Gates dacă ar câștiga doar doi dolari pe lună

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter