Relaţie: Ce faci când copilul tău, adolescent, s-a îndrăgostit?

De Libertatea pentru femei, pe Ultimul update Vineri, 17 septembrie 2021, 15:30

„Mamă, m-am îndrăgostit!”. Parcă mai ieri era copilul bucălat pe care îl duceai la grădiniță și acum are probleme de om matur. „Și are numai 14 ani!”, ai putea spune. Ce să te faci cu el?
Ei bine, ai putea, în primul rând, să te bucuri că îți împărtășește astfel de trăiri. Mulți adolescenți ajung să își țină viața personală secretă față de părinți. Chiar dacă ție amorul lui ți se pare o glumă, ia-l în serios. Acum, iubește din toată inima, chiar dacă peste două săptămâni se va îndrăgosti de altcineva.

► Fii alături de el

Arată-te interesată și nu îl critica. Nu te apuca să-i spui că nu este momentul potrivit, nu vei primi decât împotriviri. Pune-i întrebări, află ce îi place la persoana iubită. Invit-o la tine acasă. Poți să îi mai scoți pe amândoi în oraș. Așa vei avea mai mult control, dar nu exagera: lasă-le și timp să fie singuri. Poartă-te frumos. Se întâmplă rar ca aceste relații să țină, dar – cine știe? – poate ai de-a face chiar cu viitoarea ta noră.

►Învață-l bunele maniere în iubire

Ție și soțului tău vă rămâne datoria să îl învățați bunele maniere în dragoste. Dacă este băiat, trebuie să știe că nu își poate trata prietena ca pe un camarad cu care să facă glume deocheate. Pe de altă parte, ea va fi impresionată dacă el va face gesturi „cavalerești”, cum ar fi să-i deschidă ușa sau să îi dăruiască o floare.

► Ajută-l să fie realist

Normal că îți vine ca fetei tale, dacă s-a îndrăgostit, să îi spui „să nu te prind că faci una ori alta”, dar ai grijă să nu îi dai idei. Fructul oprit poate părea mai dulce. E bine să discuți despre ce înseamnă cu adevărat iubirea între o fată și un băiat. Dacă lași educația pe seama televizorului sau a calculatorului, tânărul sau tânăra ar putea vedea o astfel de relație doar ca pe ceva fizic sau ar putea avea o imagine prea idealizată, dată de filmele romantice pe care le-a văzut. Ai putea, discret, să îl mai domolești un pic. Dacă o ia mai ușor, nu va fi dezamăgit, ca atunci când s-ar putea implica până peste cap într-o relație care nu va dura.

►Pansează-i rănile

Dacă e părăsit sau refuzat, nu îți face iluzii: pentru el, vine chiar sfârșitul lumii! Dar tu vei fi acolo ca să îi pansezi rănile și să îl consolezi. Nu îi spune că timpul o să treacă și va uita. Așa se va întâmpla, dar acum nu poate să creadă asta. Acordă-i un umăr pe care să plângă și, apoi, scoate-l din casă și oferă-i mici bucurii. Ai putea să îl duci la o cofetărie sau la un film, sau să mergeți într-o excursie, ca să uite de dor.

Sfătuiește-l să nu ofere cadouri scumpe

Dacă urmează ziua persoanei iubite, sfătuiește-l ca, la început, să nu îi dea cadouri scumpe. Totodată, hainele sau bijuteriile pot părea prea personale. Poate cadorisitul nu s-ar supăra, dar părinții acestuia ar putea să considere că este prea mult. Totodată, dacă un astfel de dar se face prea repede, s-ar putea să nu i se întoarcă atenția și atunci va suferi. Pentru început, se pot rezuma la o cutie cu bomboane, cărți sau CD-uri cu muzică. Dacă relația durează, se poate da și un cadou mai scump și mai personal, pentru că știi că va fi prețuit cum se cuvine.

VORBEȘTE CU EL

Faptul că adolescentul se îndrăgostește nu ar trebui să fie un lucru care să te ia prin surprindere, dar trebuie să știi că sunt puțini copii care abordează această temă cu părinții lor, acestea fiind tabu, pentru că cei mari cred că este prea devreme să discute astfel de subiecte. Dar, în realitate, adolescenții se îndrăgostesc ușor și trăiesc intens sentimentele. În această perioadă, au nevoie de independență față de părinți și de un alt soi de dependență față de cel iubit. Este bine să accepți că a crescut. În ciuda acestui aspect, are nevoie de tine ca părinte, de sfaturi, de experiența ta, fără a fi, totuși, prea insistentă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter