(P) Santorini, cea mai spectaculoasă destinație de vacanță din Europa

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 18 iulie 2017, 13:19
Insula vulcanică Santorini este o încantare pentru mii de turiști din toată lumea, apreciată în special de tinerii proaspăt căsătoriți, care vin să petreacă aici o lună de miere de vis, într-un cadru natural spectaculos, asigurat de vulcanul activ. Zona transformată cu totul după marea erupție vulcanică ce a creat caldeira, a lăsat loc pentru priveliști uimitoare, apusuri de soare minunate, plaje cu nisip alb, roșiatic sau negru și o seamă de atracții ce nu trebuie ratate.

Prăbușirea civilizației minoice

De insula Santorini se leagă o istorie tumultuoasă, ce se învârte în jurul acestei erupții vulcanice, despre care se spune că ar fi fost una dintre cele mai mari din istoria omenirii, care ar fi dus la prăbușirea civilizației minoice. Astăzi, Santorini se găsește în topul preferințelor călătorilor din întreaga lume și oferă o varietate bogată de peisaje, de la plaje întinse la sate idilice, unde se mai găsesc rămășițe ale cutremurului din 1956.

Descoperă în Mesa Gonia astfel de ruine, unde se mai găsesc încă urme ale arhitecturii tradiționale, în timp ce în Pyrgos vei găsi atât case vechi, cât și relicvele unui castel venețian și câteva biserici bizantine. De asemenea, Akrotiri este un adevărat muzeu în aer liber, un sit arheologic important ce conține ruine din epoca minoică. În afară de acestea, principalele așezări de pe insulă includ localități precum Fira, capitala insulei, Oia, Kamari, Perissa, Emporio sau Imerovigli.

În topul destinațiilor de vacanță!

Santorini a fost votată ani la rândul în topul celor mai frumoase insule din lume, de numeroase reviste și site-uri turistice și, în ciuda aglomerării de turiști și a dezvoltării tot mai puternice, și-a păstrat în continuare din farmecul pur și priveliștile uimitoare asupra Mării Egee. În plus, călătorii sunt impresionați de urmele vulcanului, a cărui existență este vizibilă peste tot pe insulă, în special în plajele deosebite, acoperite în majoritatea lor de nisip negru și pietricele din lavă solidificată. De asemenea, rocile vulcanie roșii amintesc de un adevărat peisaj selenar, care formează o vedere rară, demnă de imortalizat.

Morfologia unică a teritoriului face din Santorini o insulă excepțională, iar construcțiile de pe stâncile caldeirei nu fac excepție, oferind o frumusețe sălbatică și o vedere sublimă asupra împrejurimilor, în special asupra vulcanului care se află în mare, vizavi de insulă. Pentru o experiență deosebită, poți vizita vulcanul subacvatic activ, pentru a-i vedea craterul, pentru a-i atinge rocile de lavă sau pur și simplu pentru a simți aburii unui vulcan sub picioare, care îți va oferi o senzație incomparabilă, parte din farmecul insulei.

De Geanina Ichim

Oferte Speciale Santorini

Hotel Terra Blue 3*tarife de la 483 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro  sau la telefon 021.270.00.99.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter