9 cărţi pe care trebuie să le iei de la Gaudeamus

De Nicoleta Galeteanu, pe

Cu mese rotunde, noutăţi editoriale, autori străini de prestigiu şi sute de metri de cărţi de promoţii, Târgul de carte Gaudeamus se pregăteşte să îşi deschidă porţile miercuri…
…23 noiembrie, la Romexpo.

Ca în fiecare an, editurile vor aduce sute de cărţi şi lecturi sub toate formele ei, dar ca să îţi fie mai uşor să alegi, iată mai jos câteva recomandări cu cele mai aşteptate noutăţi literare.

Ghepardul – Giuseppe Tomasi di Lampedusa

Respins de aproape toate editurile italiene, controversatul roman devine cartea de referinţă a operei cunoscutului scriitor, publicat la un an de la moartea sa.
„Ghepardul” urmăreşte istoria familiei unui nobil din Sicilia, Don Fabrizio Corbera, Principe de Salina, în perioada cunoscută sub numele de Risorgimento. Tancredi, nepotul său, încearcă fără succes să îl convingă pe Don Fabrizio să rupă jurământul de credinţă faţă de Regatul celor două Sicilii, care se prăbuşea, şi să se alieze cu dinastia de Savoia.

Editura Humanitas

Odihnă desăvârşită – Amos Oz

Un nou roman completează seria de autor dedicată de editura Humanitas celui mai important prozator şi eseist israelian.

Romanul urmăreşte destinele unei familii care se destramă, în ciuda eforturilor lui Iolek Lifshitz de a încerca să îşi ţină fiii aproape, în kibbutzul Granot. Fiul cel mic, Amos, alege o carieră militară în locul celei de agricultor, iar fiul cel mare, Ionatan, prizonierul unei căsnicii nefericite cu o frumoasă femeie lunatică, ce încearcă zadarnic să aibă un copil, fuge din kibbutz cu gândul de a trece graniţa, în Iordania, atras de oraşul săpat în stâncă, Petra. Înainte de a pleca îşi încredinţează soţia unui imigrant rus nou-venit, Azaria Ghitlin.
Editura Humanitas

Jurnalul Annei Frank – Anne Frank

Tradus în peste 65 de limbi, jurnalul unei fetiţe de 13 ani, devine unul dintre cele mai importante mărturii oficiale despre Holocaust.

Povestea tragică a Annei Frank, o fetiţă de origine evreiască ce îşi scrie memoriile într-un jurnal, este bine cunoscută.

Împreună cu familia ei şi alţi cunoscuţi evrei, Anne stă ascunsă timp de doi, de teama deportării în lagăr, şi începe să îşi scrie memoriile în fiecare zi.
În 4 august 1944, Anne şi ceilalţi şapte locatari ai Anexei sunt arestaţi şi mai târziu deportaţi cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepţia lui Otto Frank, toţi vor muri. Anne şi sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen în februarie sau martie 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, tatăl Annei va publica şi va face cunoscut în toată lumea jurnalul fiicei sale.

Editura Humanitas

Fuck America  – Edgar Hilsenrath

„Fuck America” (Errata Naturae) este istoria caustică a unui evreu supravieţuitor al crimelor naziste care emigrează în Statele Unite. Protagonistul, Jakob Bronsky, îi seamănă foarte mult scriitorului, fiind o semi-autobiografie.
„În realitate, este povestea mea”, spune scriitorul de 83 de ani, explicând că a inclus ficţiunea pentru că realitatea este prea plictisitoare şi incoerentă.

Editura Biblioteca Bucureştilor

Clopotele – Richard Harvell

Născut într-o clopotniţă, într-un sat din Alpii Elveţieni, Moses, fiul unei surdo-mute ajunge una dintre cele mai sonore nume de pe scenele celor mai de seamă teatre din Viena şi Veneţia.

Dintr-o binecuvântare, vocea sa însă se va dovedi a fi un blestem pentru Moses, după ce cunoaşte o tânără nobilă din Sankt Gallen.
Editura Litera

Şantajul – Patrizio Trequattrini

După „Furio”, Patrizio Trequattrini revine cu un roman savuros şi captivant.

O femeie tînără şi frumoasă este abordată şi sedusă de un bărbat experimentat. Relaţiile lor sexuale pătimaşe sunt însă filmate pe ascuns de amant, care le foloseşte apoi spre a-şi şantaja partenera. Aici intervine elementul-surpriză al cărţii: obiectul şantajului îl va constitui nu vreo prestaţie delictuoasă, ci obligaţia ca tînăra să… scrie un roman. De ce? Fiindcă amantul este un editor cu dorinţa de-a da lovitura pe piaţa literară, iar tînăra este o ratată depresivă, care astfel şi-ar putea remodela existenţa.

Editura Herg Benet Publishers.

Portretul – Pierre Assouline

Unul dintre cele mai faimoase tablouri din lume, portretul baroanei James de Rothschild, pictat de Jean-Dominique Ingres, devine şi eroina scriitorului Pierre Assouline într-un roman extrem de apreciat.

Cu o personalitate sclipitoare, Betty de Rotschild a ştiut să se impună la Paris, deşi nu era franţuzoaică, a creat poziţia mondenă a familiei Rothschild în Franţa.

De o eleganţă epistolară, baroana James de Rothschild stă în spatele uneia dintre cele mai frumoase şi controversate dinastii, dinastia Rotschild.

Editura Rao

Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică (eseuri) – Herta Müller

Scriitoarea de origine română distinsă cu Nobel revine cu o carte autobiografică neobişnuită  şi incitantă.
Cartea este un  autoportret în care scriitoarea construieşte drumul care duce din micul sat bănăţean, la literatură, la climatul de suspiciune şi frică din acea perioadă, la germanii din România şi până la violenţa Puterii – portretul unei epoci pline de imperative nedrepte şi obtuze, creionată precis şi necruţător.
Editura Humanitas

Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri – Eric-Emmanuel Schmitt

Volumul cuprinde opt nuvele despre opt poveşti de iubire şi opt femei. De la vânzătoarea modestă la miliardara arogantă cu trecut misterios, de la soţia dezamăgită la amanta sacrificată pentru binele familiei bărbatului iubit, de la deţinuta politic la prinţesa nonconformistă, chipurile dragostei se schimbă, deşi nevoia de fericire rămâne mereu aceeaşi.

Editura Humanitas
 
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter